China pregăteşte cea mai mare paradă militară din istoria sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China va organiza pe 1 octombrie cea mai mare paradă militară in istoria sa, evenimentul fiind pregătit pentru a marca 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare.

Regimul comunist de la Beijing pregăteşte o nouă paradă militară de amploare, după cea din 2015, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Circa 12.000 de militari, 200 de avioane şi 500 de blindate au participat la parada de acum patru ani.

Însă parada programată pentru 1 octombrie, cu ocazia unei alte aniversări de 70 de ani, de această dată în onoarea înfiinţării Republicii Populare, se aşteaptă să fie cea mai mare din istoria ţării.

Potrivit generalului Cai Zhijun, membru al Statului Major al Armatei Populare, toate echipamentele militare care vor fi etalate pe 1 octombrie sunt de fabricaţie chineză, iar unele vor fi prezentate în public pentru prima dată.

Preşedintele Xi Jinping va ţine cu această ocazie un „important discurs“, informează AFP, potrivit ediţiei electronice a agenţiei de presă Agerpres.

Parada va avea loc în Piaţa Tioananmen,  unde Mao Zedong a proclamat Republica Populară la capătul unui război civil.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort