Cele mai vechi fosile de pe Terra au fost descoperite în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai vechi fosile de pe Terra, cu o vârstă de 3,4 miliarde de ani, au fost descoperite în stânci din vestul Australiei, arată un studiu publicat în revista Nature Geoscience.

"Avem dovada vieţii din urmă cu peste 3,4 miliarde de ani. Se confirmă faptul că existau atunci bacterii care trăiau fără oxigen", a spus profesorul Martin Brasier de la Universitatea Oxford, care a făcut parte din echipa de cercetători, citat de BBC.

Savanţii afirmă că sunt foarte siguri de vârsta fosilelor, deoarece rocile sedimentare în care au fost descoperite sunt formate între două perioade vulcanice. "Acest lucru limitează la câteva zeci de milioane de ani" intervalul de timp în care fosilele au putut să se formeze, a precizat profesorul Brasier.

Potrivit studiului, este vorba de "cele mai vechi fosile descoperite pe Terra". Terra are vârsta de 4,5 miliarde de ani. În urmă cu 3,4 miliarde de ani, Terra era o planetă caldă, cu o puternică activitate vulcanică, iar temperatura oceanelor atingea valori cuprinse între 40°C şi 50°C.

Microfosilele au fost supuse unor teste care au arătat că formele detectate în rocă sunt de natură biologică şi că ele nu rezultă dintr-un proces de mineralizare.

Citeşte aici despre studiu

Mai citeşte:

S-a descoperit cel mai vechi lemn din lume

Săpături internaţionale după mamuţi la Bârlad

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare