Cel puţin 11 morţi şi şapte răniţi la Mumbai, în urma surpării unui imobil, din cauza unor ploi diluviene aduse de muson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto AFP

Cel puţin 11 persoane - inclusiv opt copii - au murit, iar alte şapte au fost rănite, la Mumbai, în urma surpării unui imobil din cauza unor ploi diluviene aduse de muson, au anunţat joi autorităţile locale indiene, relatează AFP. Distribuie pe Facebook

Autorităţile din capitala statului Maharashtra (vest) au anunţat că şapte locuitori au fost răniţi miercuri seara în urma surpării acestui imobil, situat într-un cartier sărac de la periferie.

Şase dintre răniţi se aflau în stare stabilă, iar o femeie în vârstă de 30 de ani a fost internată la un spital într-o stare critică, precizează autorităţile.

Operaţiuni de căutare şi salvare continuau joi cu privire la mai multe persoane date dispărute.

”Trei persoane ar putea fi prinse (între dărâmături), iar operaţiuni de căutare sunt în curs”, a anunţat un oficial de la Primăria din Mumbai, Prabhat Rahangdale, citat de cotidianul Indian Express Daily.

Locuitorii structurilor din jur, aflate într-o stare precară şi considerate periculoase, au fost evacuaţi.

Surparea unor imobile construite prost este frecventă în timpul sezonului musonului, care a început miercuri la Mumbai cu multiple inundaţii care au provocat haos în circulaţia rutieră.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare