Ce putem învăţa de la nemţi în afaceri europene

Siegfried Mureşan, fost consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a Bundestag-ului, explică într-un interviu pentru FP România de ce este vitală cooperarea între Guvern, Parlament, Preşedinte şi europarlamentari în gestionarea afacerilor europene. Mai ales că tratatul de la Lisabona dă noi puteri Parlamentelor naţionale.

- Ce practici putem exporta de la nemţi în materie de gestionare parlamentară eficientă a afacerilor europene şi de cooperare între Guvern şi Parlament?
- Şi în Germania drumul către o cooperare strânsă între Parlament şi guvern în materia de afaceri europene a fost unul lung. Nici nemţii nu au avut întotdeauna cooperarea reglementată atât de bine ca acum.

Primul pas l-a constituit ancorarea Comisiei pentru Afaceri Europene în Constituţia Germaniei, care stipulează că în fiecare legislatură Parlamentul este obligat să înfiinţeze cel puţin patru comisii de specialitate: pentru petiţii, pentru afaceri externe, pentru apărare, pentru afaceri europene. Această ancorare legislativa la cel mai înalt nivel dă un anumit statut şi o anumită legitimitate afacerilor europene. În 2006 a existat un acord între Guvern şi Parlament, prin care guvernul se obligă să informeze legislativul cu privire la toate documentele pe care le primeşte de la Comisia Europeană, de la Consiliul UE, e vorba chiar şi de documente informale, de lucru, care nu sunt încă iniţiative legislative.

Parlamentarii germani sunt aleşi printr-un sistem mixt. Jumătate din ei sunt aleşi direct şi au unele teme care simt că sunt mai importante pentru cetăţeni precum extinderea. În probleme de extindere a UE, guvernul nu are voie să meargă în Consiliu cu o poziţie pe care n-a agreat-o înainte cu Parlamentul german.

În perioada în care am lucrat în Comisia pentru afaceri europene din Bundestag au fost dezbateri foarte vii pentru că era vremea aderării României şi Bulgariei la UE. Unii erau pentru aderarea în 2007, alţii pentru 2008. Au urmat negocierile pentru Tratatul de la Lisabona şi chestiunile economice-financiare legate de criza economică. 

Sigur Constituţia română este diferită de cea germană. Germania este un stat federal, unde cooperarea între Landuri şi Bund este similară cu cea dintre statele naţionale şi instituţiile comunitare. Deci instituţiile au o anumită deprindere de cooperare. În România trebuie să ţinem cont de separarea rolurilor şi competenţelor în materie de politică externă între preşedinte şi guvern. În Consiliile Europene reprezentantul României este preşedintele şi nu primul ministru. Sigur Parlamentul controlează guvernul, dar cred că ar trebui să intensifice cooperarea-consultarea cu administraţia prezidenţială pe teme de afaceri europene.

Preşedintele poate fi invitat în Comisia de afaceri europene pentru ca să fie discutate temele importante înainte de Consiliile Europene. De asemenea, preşedintele se poate adresa plenului Parlamentului şi poate prezenta parlamentarilor poziţia României înainte de astfel de Consilii. Ministrul de externe ar trebui să prezinte un raport post-Consiliu al deciziilor luate şi al poziţiilor susţinute de România.

- Există diferenţe majore între procesul acesta de coordonare inter-instituţională în Germania şi în România?
- Diferenţa este că organismul parlamentar mixt pentru afaceri europene din România nu funcţionează. Deja se propune scurtcircuitarea lui şi operarea prin comisii sectoriale. Mi se pare un drum ocolitor ineficient. Comisia de afaceri europene trebuie să funcţioneze, nu să fie desfiinţată. Eu am propus ca potrivit ponderii partidelor parlamentare, un sfert din cei 33 de europarlamentari români, sau câte doi de la PSD, PDL, PNL, câte unul de la UDMR şi PRM, să primească statut de observator în Comisia pentru Afaceri Europene din Parlamentul României, să-i ţină pe membrii acesteia la curent cu evoluţiile de la Bruxelles, cu temele instituţionale. Parlamentarii români trebuie să afle mai mult, mai repede pentru a putea influenţa decizii.

- Cât de important este rolul Parlamentelor naţionale în procesul decizional al UE după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona?
- Parlamentele naţionale vor fi informate în mod direct de Comisie asupra tuturor măsurilor pe care aceasta se gândeşte să le ia. Desigur este un volum masiv de informaţie, uneori aridă, greu de absorbit. De aceea este important ca europarlamentarii să explice ce se întâmplă la Bruxelles, ce e important pentru România. La fel, contează şi cooperarea dintre diferitele ministere, europarlamentari şi membrii Comisiei de afaceri europene. 

- Aşa-numitul “cartonaş portocaliu” este un fel de veto al Parlamentelor naţionale?
- Acest mecanism poate fi declanşat când se constată o încălcare a primcipiului subsidiarităţii, care spune că decizia trebuie să se ia cât mai aproape de cetăţean şi numai când o problemă poate fi gestionată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre. În Germania, nivelul federal trebuie să justifice acest lucru faţă de Landuri. De exemplu politica în domeniul educaţiei este de competanţa Landurilor pentru că se consideră că de pildă în Berlin Senatul local cunoaşte mai bine aceste probleme, iar problemele diferă în funcţie de Land. La fel, UE nu face multe în domeniul educaţiei, ci în domenii precum piaţa comună, politica monetară unde totul se întâmplă la nivelul BCE. Dar politica fiscală rămâne de competenţa statelor.

Comisia Europeană trebuie să demonstreze că este îndreptăţită să propună o măsură, că e nevoie de aceasta şi poate fi implementată mai bine la nivel comunitar decât la nivel inferior. Dacă se adună o treime din Parlamentele naţionale din ţările membre UE (fiecare Cameră are un vot) se poate declanşa procedura „cartonaşului galben” iar cu jumătate dintre acestea cea a „cartonaşului portocaliu”, prin care se poate bloca o măsură care încalcă principiul subsidiarităţii. România ca şi Germania are două voturi, un vot pentru Senat şi un vot pentru Camera Deputaţilor.

- Este posibilă şi o cooperare între Parlamente naţionale la nivelul UE? Ce aduce ea statelor respective?
- Da, de exemplu membrii comisiei de afaceri europene din Germania se întâlnesc regulat cu omologii lor din organismele similare ale Franţei şi Poloniei. E important să construieşti astfel de alianţe pentru că atunci când România va avea nevoie de o majoritate simplă pentru a bloca o iniţiativă sau pentru a propune ceva, sprijinul altor Parlamente va fi absolut necesar. Măcar să cooperăm cu statele cu care avem preocupări comune precum Bulgaria.

- În concluzie, ce lipseşte politicii europene a României cel mai mult?
- Ideile lipsesc. Putem asocia trei idei de politică externă cu vreunul dintre cele trei partide mari PDL, PSD, PNL? Avem trei figuri proeminente de oameni politici de talie europeană cu expertiză în afaceri europene, care pot dezbate fără complexe cu oricine din UE la nivel înalt teme în interesul României?

În Uniunea Europeană cei mai apreciaţi sunt oamenii care au făcut ceva într-un anumit domeniu, au o expertiză în chestiuni economice, monetare, fiscale, de justiţie. 

Siegfried Mureşan a fost între 2006-2009 consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a Bundestag-ului, creştin-democratul Gunther Kirchbaum.

Pentru o analiză a capacităţii Parlamentului României de a deveni un actor european activ, consultaţi şi raportul CRPE „Parlamentul Român intră în Uniunea Europeană”