Canada. Alte 182 de morminte anonime, descoperite în apropierea unui fost pensionat pentru copii indigeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Alte 182 de morminte anonime au fost descoperite în apropierea unui fost penionat pentru copii autohtoni, St Eugene, la Cranbrook, în Columbia Britanică, în vestul Canadei, a treia descopeire de acest fel în decurs de o lună, a anunţat o comunitate autohtonă, relatează AFP.

Această descoprire în Columbia Britanică, cea mai vestică provincie din Canada, a fost anunţată miercuri, într-un comunicat de către comunitatea autohtonă din Lower Kootenay.

Anunţul are loc după descoperirea a 751 de morminte, săptămâna trecută, la Marieval, în Saskatchewan (vest), şi a rămăşiţelor a 215 de elevi, la Kamloops, în Columbia Britanică, la sfârşitul lui mai.

Comunitatea din Lower Kootenay anunţă că a efectuat căutări în 2020 şi că a găsit aceste morminte cu ajutorul unor georadare, în apropierea acestui fost pensionat, administrat din 1912 şi până în anii '70 de către Biserica Catolică, în numele statului canadian.

”Unele dintre rămăşiţe au fost îngropate în gropi de trei-patru picioare (90-120 de centrimetri) adâncime”, precizează comunitatea autohtonă din Lower Kootenay, care face parte din Prima Naţune Ktunaxa.

”Toţi copiii autohtoni cu vârste cuprinse între şapte şi 15 ani trebuiau, potrivit legii, să fie duşi în pensionate autohtone, în care mulţi dintre ei au fost supuşi unor tratamente crude, uneori mortale”, se arată în comunicat.

Această nouă descoperire retrezeşte traumatismul trăit de aproximativ 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi, rupţi de famiile lor, de limba şi cultura lor şi înrolaţi cu forţa, până în anii '90, în 139 de pensionate catolice în întreaga ţară.

Mulţi dintre aceşti copii au fost supuşi unor rele tratamente sau abuzuri sexuale, iar peste 4.000 au murit, potrivit unei comisii de anchetă care a constat un adevărat ”genocid cultural” al Canadei.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie