“Buşirea” lui Obama

Comentariu. Urmează o perioadă în care mulţi vor încerca să explice că nu există o mare diferenţă între George W. Bush şi Barack Hussein Obama.

Nu e uşor să ai pe cineva atât de popular la Casa Albă. Pentru mulţi, o asemenea admiraţie internaţională faţă de conducătorul imperiului american este o mare problemă.

Pentru unele guverne este absolut imperativ ca SUA să fie duşmanul. Şi cunoaştem oameni pentru care antiamericanismul este un instinct primar şi factorul determinant al opiniilor lor politice. Acesta este motivul pentru care va fi în curând la modă să-l transformi pe Obama în Bush.

Bush-ificarea lui Barack Obama este următorul capitol inevitabil în povestea care a început cu credinţa că este imposibil ca Statele Unite să aleagă preşedinte un negru şi a continuat cu victoria surprinzătoare a lui Barack Obama, cu emoţiile care au izbucnit în timpul învestirii lui şi cu extraordinarele aşteptări privind abilitatea sa de a rezolva problemele pe care le-a moştenit.

Va urma o perioadă în care mulţi vor încerca să explice că la bază nu există o mare diferenţă între George W. Bush şi Barack Hussein Obama. Or, în cuvintele limbutului preşedinte  al Venezuelei, “ei provin din aceeaşi miasmă”, ceea ce înseamnă că amândoi sunt maligni sau deşeuri toxice. Chávez nu este singurul. Vom asista la bush-ificarea lui Obama în întreaga lume. Regimul din Iran va face tot posibilul pentru a arăta că Obama, ca şi predecesorul său, este reprezentarea terestră a Marelui Satan.

Primele acuzaţii

La trei zile de la învestirea guvernului Obama, forţele armate ale SUA au bombardat un grup de prezumtivi luptători talibani, în nord-estul Pakistanului, omorând şi rănind 14 oameni. Guvernul pakistanez a protestat împotriva recentei incursiuni pe teritoriul său şi a spus că acum realizează că speranţa ca Obama să nu continue politicile lui Bush a fost un vis.

După ce Timothy Geithner, noul secretar al Trezoreriei, a acuzat China că încearcă să destabilizeze dolarul pe pieţele monetare internaţionale, Beijingul a răspuns furios printr-un comunicat, în care se spunea: “Acuzarea Chinei în legătură cu rata de schimb a dolarului nu face decât să ajute protecţionsimul american şi nu va contribui la găsirea unei soluţii reale la această problemă”.

În discursul său de învestire, Obama i-a avertizat pe “acei lideri de pe glob care caută să semene discordie sau care dau vina pe Occident pentru toate relele din societăţile lor”, spunând: “Să ştiţi că oamenii voştri vă vor judeca pe baza a ceea ce sunteţi capabili să construiţi, nu pentru ce distrugeţi. Pentru cei care se agaţă de putere prin corupţie, înşelăciune şi prin suprimarea opoziţiei, să ştiţi că sunteţi de partea greşită a istoriei; dar că vă vom întinde o mână dacă sunteţi dispuşi să vă descleştaţi pumnul.” Cui i-a trimis această invitaţie: lui Assad al Siriei, preşedintelui cubanez Raúl Castro, lui Vladimir Putin? Toţi liderii care nu văd nicio diferenţă între Bush şi Obama.

Primele continuităţi

Ştim de asemenea că Obama crede că războiul din Afghanistan trebuie sporit, că nu va permite Iranului să dezvolte arme atomice şi că susţine dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hamas. “Dacă cineva ar lansa rachete asupra casei mele, unde dorm copiii mei, aş face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-l opri”, a spus el în timpul unei vizite în Israel, anul trecut. Prin urmare, este puţin surprinzător că mulţi din lumea arabă percep administraţia Obama ca o continuare a guvernului Bush; cu singura diferenţă că sunt mai mulţi evrei în cabinet.

În unele cazuri, bush-ificarea lui Obama se va naşte din realitatea că el va continua unele dintre politicile predecesorului său. Dar majoritatea comparaţiilor vor fi determinate de propaganda acelora care vor avea întotdeauna nevoie de un duşman la Casa Albă. Dar nu le va fi uşor. Una dintre caracteristicile ascensiunii politice a lui Barack Obama este că i-a surprins întotdeauna pe critici şi pe sceptici. Nu-i va fi greu  să continue să facă asta - chiar şi numai dintr-un singur motiv: nu este  George W. Bush.

Moisés Naím

Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane "Foreign Policy" pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este "Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.