Bulgaria: turnătorii din presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit documentelor date publicităţii de către Comisie, gradul de colaborare variază de la rolul de simplu informator ocazional la acela de «agent activ».

Sunt redactori-şefi, editorialişti, analişti... Potrivit ultimului raport al Comisiei naţionale, desemnată să scoată la lumină activităţile serviciilor secrete ale fostului regim, 36 de ziarişti care au colaborat cu Securitatea comunistă sunt şi azi în presa scrisă.

Comisia a dezvăluit deja numele colaboratorilor din televiziune şi radio. Acum, istoricii din Comisie s-au concentrat pe ziare şi reviste. Au fost trecute prin sită peste 20 de trusturi de presă şi peste 300 de jurnalişti.

Lista finală cuprinde mai multe nume de ziarişti celebri a căror apartenenţă la fosta Securitate nu mai era un secret în cercurile de presă din Sofia. E vorba, în primul rând, de Tocho Tochev, redactor-şef al puternicului tabloid „Trud", şi de omologul său de la „24 Tchassa", Valeri Naidenov, dar oferă şi câteva surprize.

În orice caz, prezenţa lor în aceste posturi cu responsabilitate confirmă teza că fostele servicii au contribuit din plin la crearea societăţilor de mass-media după căderea regimului comunist.

Potrivit documentelor date publicităţii de către Comisie, gradul lor de colaborare variază de la rolul de simplu informator ocazional la acela de „agent activ". Unii dintre ei au încercat să-şi explice trecutul. Valeri Naidenov a publicat un comentariu în care susţine că a fost recrutat de serviciile de contraspionaj în 1983, înainte de a pleca la Moscova în calitate de corespondent al Agenţiei BTA. „Un ritual obligatoriu", potrivit lui. Confratele lui, Svetoslav Terziev, a recţionat într-o lungă confesiune în publicaţia „Sega", unde lucrează alături de alţi trei foşti turnători.

Terziev evocă propriul caz, de externist, un serviciu obligat să furnizeze, în afara informaţiei oficiale, buletine confidenţiale destinate exclusiv nomenclaturii comuniste. „În calitate de corespondent la Hanoi şi Paris, eram obligat profesional să procedez astfel", scrie cel căruia Securitatea îi dăduse numele de cod „Filip".

„Îndrăznesc chiar să afirm că redactarea acelor buletine secrete era singura modalitate pentru jurnalişti de a-şi exercita meseria, deoarece erau obligaţi să informeze cu maximum de precizie, fără teama că vor fi sancţionaţi dacă realitatea nu corespundea liniei oficiale", scrie el. Cotidianul „Dnevnik" este singurul care a reacţionat împotriva turnătorilor convertiţi în ziarişti de succes în media privată. „Dnevnik" scrie că aceştia sunt direct responsabili pentru „rateurile democraţiei bulgare" şi pentru decredibilizarea presei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro