Bucătăria franceză, un patrimoniu înecat în sos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gastronomia franceză a fost înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Dar, aşa cum au descoperit-o recent, în propriile clasamente, Tiger Woods sau Roger Federer, nimeni nu rămâne pe veci în vârf.

Chiar dacă e recunoscut de UNESCO. Întrebarea e cum îşi gestionează căderea foştii „numărul unu", iar în cazul de faţă, bucătăria franceză? Răspunsul e: prost. Dacă Franţa a fost vreme îndelungată o campioană incontestabilă a gastronomiei, ea fost detronată de ani de zile în Marea Britanie.

Sosurile sale grele, fatale pentru artere, şi prezentarea mult prea complicată nu mai sunt la modă. Cum nu mai sunt nici bătrânele bistrouri cu feţe de masă în carouri, melcii şi steak-ul cu piper, la care încă visăm, dar pe care le găsim tot mai rar. Mai întâi, bucătăria italiană, cu prospeţimea şi simplitatea ei, iar mai recent bucătăria spaniolă, dinamică şi inventivă, au înlocuit-o pe cea franţuzească în afecţiunea gastronomilor.

Totuşi, suficienţa gradilocventă şi răceala personalului din restaurantele franceze supravieţuiesc. Lasă impresia că nu sunt încântaţi că apărem şi că, noi, clienţii, ar trebui să le mulţumim că am fost autorizaţi să trecem pragul acestor stabilimente. Bucătarii şefi se consideră, adesea, nişte mari artişti şi nu aspiră să placă vreunei pesoane cu excepţia misterioşilor inspectori ai Ghidului Michelin.

Britanicilor le-a trebuit o veşnicie să înţeleagă că pot cina la restaurant, petrecând, în acelaşi timp, câteva ore plăcute. O dată ce ne-am prins, spre sfârşitul anilor 1980, când, din nemulţumirea provocată de marea complexitate a tehnicilor şi a ingredientelor, s-a născut hibridul numit „bucătărie britanică modernă", bucătăria franceză a început s-o ia la vale. Cel puţin pentru noi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală