Biden şi Erdogan, optimişti după prima lor întâlnire faţă în faţă, dar nu au anunţat niciun progres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO aljazeera.com

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele turc Tayyip Erdogan s-au declarat optimişti, luni, după prima lor întâlnire faţă în faţă, chiar dacă nu au anunţat progrese majore în relaţia dintre cele două ţări aliate Statele Unite şi Turcia, care au poziţii diferite în privinţa armamentului rusesc, Siria, Libia şi alte subiecte, transmite Reuters.

"Am avut o o întâlnire pozitivă şi productivă, în mare parte, de unu la unu", a declarat Biden într-o conferinţă de presă, după întâlnirea lor de la Bruxelles.

"Echipele noastre vor continua discuţiile noastre şi sunt încrezător că vom face progrese reale între Turcia şi Statele Unite", a adăugat el.

Erdogan a calificat discuţiile sale cu Biden pe marginea summitului NATO drept ”productive şi sincere”.

"Credem că nu există probleme de nerezolvat în relaţia dintre SUA şi Turcia şi că domeniile de cooperare pentru noi sunt mai bogate şi mai mari decât problemele", a spus el.

În pofida tonului lor public optimist, niciunul dintre ei nu a furnizat vreun detaliu cu privire la modul exact în care pot remedia relaţia sau stabili paşi care ar ajuta la ameliorarea tensiunilor dintre cei doi aliaţi NATO.

Turcia, care are a doua cea mai mare armată a NATO, şi-a enervat aliaţii din alianţa militară occidentală cumpărând rachete ruseşti sol-aer şi intervenind în războaiele din Siria şi Libia. De asemenea, se află într-o confruntare cu Grecia şi Cipru asupra teritoriului din estul Mediteranei.

În calitate de preşedinte, Biden a adoptat un ton mai rece decât predecesorul său Donald Trump faţă de Erdogan. Biden a recunoscut repede masacrul armenilor din 1915 ca fiind un genocid - o poziţie care enervează Turcia - şi a intensificat criticile asupra istoricului drepturilor omului al Turciei.

Washingtonul a eliminat deja Ankara din programul de avioane de vânătoare F-35 şi a impus sancţiuni pentru achiziţionarea de către Turcia a rachetelor sol-aer S-400 din Rusia.

Un domeniu în care Erdogan spera ca Turcia să joace un rol major în NATO este Afganistanul, unde Ankara s-a oferit să păzească şi să grstioneze aeroportuldin Kabul după retragerea forţelor SUA şi ale NATO, în săptămânile următoare.

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Turcia va juca un rol-cheie, dar că nu a fost luată nicio decizie la summitul de luni.

La începutul sesiunii principalilor lideri ai NATO, Biden a vorbit cu Erdogan pe larg, într-un grup restrâns, înainte de a-şi ocupa locul.

Ulterior, cei doi lideri şi asistenţii lor de vârf au stat mai mult în tăcere, pe laturile opuse ale unei mese de conferinţă, ignorând întrebările strigate de jurnaliştii invitaţi pentru scurt timp în sală.

Erdogan l-a întâlnit şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron. Ankara şi Parisul s-au confruntat cu criticile Siriei, Libiei şi Turciei referitoare la lupta cu a ceea ce Macron numeşte separatismul islamist, printre alte probleme.

"Preşedintele Erdogan a confirmat în timpul întâlnirii noastre dorinţa ca mercenarii străini, miliţiile străine, care operează pe solul libian să plece cât mai curând posibil", a declarat Macron într-o conferinţă de presă ulterioară.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €