Batalionul Caracal, femeile-soldat care au eliminat aproape 100 de teroriști Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un batalion de femei soldat din Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) a eliminat aproape 100 de teroriști în prima zi a războiului declanșat de Hamas, dezvăluie „The Jerusalem Post”.

Locotenent-colonelul Or Ben Yehuda FOTO Amir Bohbot/ The Jerusalem Post

Doar câțiva au avut șansa de a fi martori la acțiunile extraordinare ale femeilor soldat din Batalionul Caracal. Locotenent-colonelul Or Ben Yehuda, comandantul unei unități, a mărturisit o parte din experiențele sale din apropierea Fâșiei Gaza. De asemenea, ea are un mesaj clar pentru cei care pun la îndoială capacitățile femeilor pe câmpul de luptă: „Nu mai există niciun dubiu cu privire la femeile soldat”.

Când a început asaltul Hamas asupra zonei de delimitare dintre Gaza și Israel, Or Ben Yehuda a plecat rapid de la cartierul general al batalionului său din Nahal Raviv la un post de lângă granița cu Egipt. Acolo ploua cu rachete sub amenințarea unei potențiale infiltrări a teroriștilor în localitățile Shlomit și Bnei Netzerim.

În mijlocul acestui haos, comandantul Ben Yehuda a fost informată despre infiltrări ale unor „teroriști puternic înarmați” în apropiere de Sufa și Nirim. În acel moment și-a convocat unitatea din Batalionul Caracal și și-a exprimat clar intențiile: „Vom ieși să eliminăm teroriștii. Infiltrarea în Israel (...) se răspândește. Rămâneți în alertă”.

Timp de aproape patru ore, teroriștii au încercat să flancheze unitatea aflată sub comanda lui Or Ben Yehuda, dar în van, fiind eliminați unul câte unul, iar alții retrăgându-se pe fondul înmulțirii pierderilor. Femeile soldat din Batalionul Caracal și ajutoarele sosite între timp au rămas în post timp de 14 ore în total, până când l-au securizat complet.

Locotenent-colenului Or Ben Yehuda a subliniat pentru „The Jerusalem Post” contribuția semnificativă a femeilor soldat din subordinea sa, menționând că au salvat multe vieți prin îngrijiri medicale și chiar prin aterizări îndrăznețe cu elicopterul sub foc. În total, au eliminat aproximativ 100 de teroriști Hamas.

Ea speră ca acest lucru să servească drept dovadă că nu ar trebui să mai existe îndoieli cu privire la importanța femeilor soldat pe câmpul de luptă „Antrenamentul și performanțele lor pe câmpul de luptă au șters orice îndoială. Au luptat cu curaj, au salvat vieți și au ieșit în evidență ca eroine”, a declarat Or Ben Yehuda.

„În prezent, suntem responsabile pentru 11 orașe și ne pregătim pentru orice potențiale manevre terestre pentru a asigura securitatea zonei de sud a frontierei cu Gaza și a frontierei cu Egipt”, a precizat ea în legătură cu noua sa misiune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei