Bătaie în parlamentul ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a fost nevoit să-şi amâne, ieri, la o dată ulterioară discursul anual asupra stării naţiunii, după ce opoziţia parlamentară prorusă s-a luat la

Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a fost nevoit să-şi amâne, ieri, la o dată ulterioară discursul anual asupra stării naţiunii, după ce opoziţia parlamentară prorusă s-a luat la bătaie cu reprezentanţii majorităţii din Rada Supremă.

În timp ce deputaţii se îmbrânceau şi se loveau, preşedintele parlamentului, Arseni Iaţeniuk, a făcut eforturi disperate pentru a calma situaţia, însă fără niciun rezultat.

"Nu pot să nu remarc faptul că noi creăm în mod organizat o nouă criză parlamentară în Ucraina, de aceea cred că preşedintele nu-şi poate rosti discursul în aceste condiţii", a spus ironic Iaţeniuk. El i-a avertizat pe deputaţii care se sustrag activităţii parlamentare că vor fi sancţionaţi prin neplata salariului.


Iuşcenko, boicotat din cauza NATO


Opoziţia prorusă, compusă în principal din Partidul Regiunilor şi comunişti, îi solicită preşedintelui parlamentului Arseni Iaţeniuk să-şi retragă semnătura de pe scrisoarea trimisă de oficialii de la Kiev secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în care se exprimă dorinţa ca Ucraina să fie inclusă în planul de acţiuni pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Opoziţia a anunţat că va înceta să boicoteze lucrările parlamentului numai după anunţarea unui referendum privind aderarea fostei republici sovietice la NATO, a declarat fostul premier Viktor Ianukovici. Delegaţia Ucrainei la summitul Alianţei Nord-Atlantice din aprilie va fi condusă de preşedintele Victor Iuşcenko, a anunţat ministrul de externe, Vladimir Ogrîzko. Ambasadorul american la Kiev, William Taylor, a declarat că, în opinia sa, summitul de la Bucureşti va fi unul de succes pentru Ucraina. (Viorica Marin)

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent