Atac cu maşină-capcană la un consulat al Germaniei din Afganistan, soldat cu cel puţin 4 morţi şi 100 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile afgane au anunţat că patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 100 au fost rănite după ce o maşină-capcană s-a izbit de zidul consulatului german din localitatea Mazar-i-Sharif, situată în nordul Afganistanului. Printre răniţi se numără mai mulţi civili, iar o parte dintre aceştia sunt în stare critică, transmite Reuters.

Potrivit primelor informaţii, militanţii au împins cel puţin o maşină plină cu explozibili în zidul care înconjoară Consulatul. Autorităţile verifică dacă a fost implicată şi o a doua maşină-capcană.

Talibanii au revendicat responsabilitatea pentru atac, spunând că este în replică la raidurile NATO vizând un sat din apropiere de oraşul Kunduz, din nordul ţării, în care au fost ucise peste 30 de persoane.

Martori au povestit că au auzit focuri de armă sporadice în jurul Consulatului şi că o explozie de proporţii a spart geamuri pe o rază largă în jurul clădirii.

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că deflagraţia a povocat “pagube masive” clădirii, unde lucrează în mod normal circa 30 de oameni.

Şeful Poliţiei din provincia Balkh, Sayed Kamal Sadat, a declarat că mai mulţi civili au fost ucişi sau răniţi de cioburi de sticlă, dar personalul Consulatului nu a fost rănit.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a precizat că atacul a fost respins de personalul de securitate afgan şi german şi de forţele speciale ale NATO.

„Toţi angajaţii germani ai Consulatului General sunt în siguranţă şi teferi”, a spus un purtător de cuvânt al MAE german.

Atacul subliniază problemele de securitate care iau amploare în Afganistan în ultimele luni. Săptămâna trecută, peste 30 de oameni, inclusiv copii, au fost ucise într-un raid al SUA.

Germania, care este responsabilă pentru prezenţa NATO în nordul Afganistanului are circa 850 de militari în ţară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online