Aproximativ 7.000 de poliţişti turci au înconjurat baza aeriană Incirlik pentru o „inspecţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 7.000 de poliţişti turci au înconjurat şi au blocat accesul la baza aeriană Incirlik, care este folosită de aliaţii NATO pentru a lansa operaţiuni spre Orientul Mijlociu. Între timp, presa turcă speculează despre o nouă tentativă de lovitură de stat, iar executivul a explicat că operaţiunea este doar o simplă verificare a măsurilor de securitate, transmite RT.

„Am terminat o inspecţie de securitate generală. Nu am găsit nimic“, a explicat ministrul Afacerilor Europene din Turcia.

Martorii au descris câteva mii de poliţişti cu arme semiautomate şi vehicule blindate, care au înconjurat baza aeriană încă de la primele ore ale dimineţii.

O parte dintre susţinătorii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan au ocupat zona încercuită de autorităţi în apropiere de baza aeriană. Totuşi, mulţimea nu părea să fie atât de tensionată ca la protestele recente prin care s-a cerut închiderea bazei aeriene.

Câteva mii de persoane au protestat joi la baza aeriană Incirlik, pentru a cere închiderea acesteia cu slogane antiamericane. Protestatarii au susţinut că militarii americani au fost implicaţi în tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15-16 iulie, soldată cu moartea a 270 de persoane.

Peste 60.000 de persoane, inclusiv militari, poliţişti, magistraţi, jurnalişti, funcţionari publici şi profesori universitari, au fost vizaţi de campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti, după ce autorităţile turce l-au învinuit pe clericul Fethullah Gulen de orchestrarea puciului eşuat.

În primele zile după lovitura de stat eşuată, mai mulţi înalţi oficiali militari de la baza aeriană Incirlik au fost arestaţi şi acuzaţi de trădare, printre care se numără generalul comandant Bekir Ercan Van. Autorităţile turce au susţinut că avioanele F-16 folosite de pucişti au aterizat la Incirlik pentru a fi realimentate.

Presa speculează că generalul Bekir Ercan Van a încercat să ceară azil politic în SUA, însă cererea sa a fost respinsă.

Baza Incirlik este folosită atât de forţele turce, cât şi de militarii americani, şi este vitală pentru operaţiunile coaliţiei occidentale de bombardare a jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemenea, la baza aeriană Incirlik sunt depozitate o parte din focoasele nucleare americane de pe continentul european, Însă, numărul exact al focoaselor nucleare care se află în această bază aeriană rămâne necunoscut.

„Inspecţia“ de la baza aeriană are loc după ce executivul turc a anunţat sâmbătă continuarea reformei militare ca urmare a puciului eşuat. Într-un interviu, Ergdogan a dezvăluit planurile sale pentru a elimina toate academiile militare, care vor fi înlocuite cu o nouă Universitate Naţională de Apărare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online