Anul talibanilor

Talibanii ocupă tot mai multe poziţii în Afganistan, în timp ce contrainsurgenţa americană întâlneşte obstacole chiar la Kabul. Succesele unei insurgenţe afgane revigorate - chiar supradimensionată şi minată de tensiuni interne – garantează că 2009 va fi un nou an de luptă în Afganistan.

În 2008, securitatea din Afganistan s-a înrăutăţit, atât în privinţa numărului de incidente, cât şi în termeni de răspândire geografică a insurgenţei.

Numărul de incidente violente a crescut cu aproape 50% faţă de anii trecuţi, în timp ce guvernul şi-a pierdut controlul de facto asupra celor două provincii din apropierea capitalei Kabul: Wardak şi Logar.

La sfârşitul lui 2008 numărul de rebeli creştea constant şi se ridică în prezent la zeci de mii. Talibanilor li se adaugă alte grupuri care se mobilizează împotriva guvernului de la Kabul şi a trupelor străine. Mai îngrijorător, insurgenţii îşi perfecţionează abilităţile tactice.

Pierderile de vieţi omeneşti pe care le-au cauzat trupelor străine au crescut cu 20% în 2008, iar statistici mai puţin complete arată un număr mai mare de morţi în rândurile forţelor de securitate afgane.

Talibanii s-au infiltrat cu un anume succes şi în forţele de securitate afgane. Iar talibani neafgani ar putea fi implicaţi în antrenarea luptătorilor locali, de exemplu pentru construirea de bombe.

Şi talibanii au probleme

Totuşi, campania talibanilor nu este lipsită de probleme. Situaţia economică dificilă a Afganistanului – şi mulţimea de tineri şomeri nemulţumiţi – îi favorizează pe talibani mai puţin decât ar fi de aşteptat. Mai mult, talibanii s-ar putea confrunta acum cu o criză de creştere.

Expansiunea lor a îngreunat comunicarea internă şi funcţionarea mecanismelor centrale de comandă şi control. Iar conducătorii mişcării încearcă s-o transforme acum într-o entitate mai structurată şi mai disciplinată.

Ceea ce implică măsuri ca: insistarea pe un comportament mai moderat al comandanţilor talibani faţă de populaţia civilă, marginalizarea componentei mai extremiste, instituirea unei administraţii civile şi extinderea jurisdicţiei în din ce în ce mai multe domenii.

În implementarea acestor obiective, conducerea talibană se confruntă cu destule dificultăţi. Nu toţi comandanţii de pe câmpul de luptă sunt dornici să urmeze directivele conducerii, iar unii nu sunt bine dotaţi intelectual şi emoţional pentru a le interpreta corect.

În absenţa oricărui sistem eficient de supraveghere de la centru, construirea oricărei structuri administrative este o sarcină descurajatoare.

Într-adevăr, există indicii potrivit cărora guvernatorii talibani au în majoritatea cazurilor puţină putere asupra comandanţilor, iar eficienţa lor depinde de relaţiile personale cu diferitele reţele de comandanţi talibani.

Iar tribunalele şaria ale talibanilor nu funcţionează decât în câteva districte, în rest talibanii având încă puţină influenţă asupra serviciilor juridice.

Contrainsurgenţa, în laborator

Şi totuşi, strategia talibană rămâne în mare destul de solidă – nu în ultimul rând pentru că cealaltă parte în conflict este încă incapabilă de a alcătui o strategie nu doar potrivită, cât mai ales realizabilă.

Dezbaterea despre contrainsurgenţă purtată de strategii militari occidentali din Afganistan abia a ieşit din faza manevrelor politice şi a intrat într-una de experimentare a  noilor idei - o creştere a numărului de trupe, crearea unor miliţii tribale proguvernamentale, creşterea fondurilor, expansiunea masivă a numărului de soldaţi din armata naţională, o reformă a poliţiei.

Ultimele două componente ale strategiei contrainsurgenţei par a fi cele mai promiţătoare, dar, chiar dacă ar fi implementate efectiv, acest proces ar dura mai mult decât oricare alte iniţiative.

Mult-dezbătuta suplimentare a numărului de trupe, care ar implica trimiterea de încă 20.000 de soldaţi în Afganistan, n-ar face decât să amplifice tendinţa anilor precedenţi. Mai mulţi soldaţi nu sunt un panaceu, iar fondurile mai mari ar putea să dispară din cauza corupţiei şi incompetenţei guvernamentale. Şi nu mă refer aici doar la guvernul afgan.

Noutatea reală a dezbaterii purtate în rândurile contrainsurgenţilor în ultimele luni a fost crearea de miliţii la scară mare. Este elementul cel mai controversat al viitoarei strategii antitalibane, pe două planuri. În primul rând, nu este clar cât entuziasm există în sate pentru participarea la crearea de miliţii tribale.

În al doilea rând, există anumite divergenţe în privinţa controlului asupra acestor miliţii. Americanii, ca principali susţinători şi viitori donatori principali de fonduri pentru această iniţiativă, ar dori să exercite o supraveghere strictă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii alocaţi pentru aceste miliţii.

Preşedintele Hamid Karzai şi cabinetul său ar dori în schimb să-şi păstreze controlul asupra acestui proces, care promite să fie o sursă majoră de fonduri. Aceasta va fi o altă sursă de tensiune între aliaţi în ceea ce promite a fi un alt an greu din îndelungatul război din Afganistan. (Material preluat de pe site-ul International Relations and Security Network )

Antonio Giustozzi

Antonio Giustozzi este cercetător la Crisis Research Center al London School of Economics şi autor al volumului „Koran, Kalashnikov and Laptop: The Resurgence of the Neo-Taliban in Afghanistan (C. Hurst, 2007).