Anders Behring Breivik este iresponsabil penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi experţi psihiatri însărcinaţi cu examinarea sănătăţii mentale a lui Anders Behring Breivik şi-au menţinut joi concluzia potrivit căreia autorul masacrului de la 22 iulie 2011 este psihotic şi, prin urmare, iresponsabil penal, în pofida criticilor a numeroşi colegi, relatează AAFP.

Observându-l pe Breivik de la începutul procesului, pe 16 aprilie, Torgeir Husby şi Synne Soerheim au repetat că extremistul de dreapta, judecat pentru uciderea a 77 de persoane, prezintă "deliruri" caracteristice unei schizofrenii.

"El crede că ne va salva pe toţi într-o luptă între Bine şi Rău. În această luptă, el crede că are o responsabilitate şi o misiune care constă în a decide asupra dreptului de viaţă şi de moarte", a declarat Soerheim.

"Această responsabilitate îşi află originea într-o poziţie proeminentă în cadrul unei organizaţii care nu există", a adăugat ea, referindu-se la rolul de "comandor" pe care şi-l asumă Breivik într-o grupare, Cavalerii Templieri, căreia poliţia nu a reuşit să îi dovedească existenţa.

Pe baza unui mandat din partea justiţiei, Torgeir Husby şi Synne Soerheim l-au diagnosticat pe Breivik cu o "schizofrenie paranoidă", în noiembrie, în urma unui număr de 13 întâlniri cu el, încă una cu mama sa şi a înregistrărilor audierilor la poliţie.

Concluzia lor a produs la vremea respectivă un val de indignare în rândul norvegienilor, având în vedere pregătirea îndelungată şi minuţioasă a atacurilor, şi a fost contrazisă, între timp, de către o altă expertiză oficială, care a depistat o tulburare de natură narcisistă a personalităţii, dar fără vreun semn de psihoză.

Pe 22 iulie, Breivik a deschis focul asupra unor tineri laburişti care participau la o tabără de vară pe Insula Utoya şi a ucis 69 de persoane, majoritatea adolescenţi. Anterior, el a detonat o bombă lângă sediul Guvernului, la Oslo, omorând alte opt persoane.

Judecătorii sunt cei care vor tranşa problema sănătăţii mentale a extremistului, în vârstă de 33 de ani, prin verdictul lor, aşteptat pe 22 iulie sau 24 august.

Dacă este găsit iresponsabil penal, Breivik riscă internarea într-o instituţie psihiatrică, posibil pe viaţă. Dacă este găsit responsabil, el riscă 21 de ani de închisoare, o pedeapsă care poate fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată