Aliatul-cheie
0După 60 de ani de independenţă, Pakistanul nu este nici democraţie, dar nici dictatură - presa critică furibund guvernul, iar şefa opoziţiei poate reveni oricând din exil. La putere din
După 60 de ani de independenţă, Pakistanul nu este nici democraţie, dar nici dictatură - presa critică furibund guvernul, iar şefa opoziţiei poate reveni oricând din exil. La putere din 1990, generalul Pervez Musharraf are tot mai puţine şanse să fie ales drept preşedintele care s-a autoproclamat. Înainte ca armata să intre în politică, politicienii s-au autosabotat, însă prin corupţie endemică, sprijinirea talibanilor şi a celor care cer domnia teocraţiei asupra legii.
CIA Factbook 2007 descrie Pakistanul drept "o ţară subdezvoltată", "condusă de militari, uleme, latifundiari, industriaşi şi mici negustori". Raportul constată că în cinci ani şi acest stat a reuşit "o solidă vindecare macroeconomică": sărăcia a scăzut cu 10% faţă de 2001, iar fondurile de dezvoltare au crescut anul acesta cu 50%. PIB-ul creşte cu 6-8%, pe baza industriilor şi serviciilor. Numărul abonaţilor cu telefoane mobile a explodat de la 300.000, în 2000, la 50 de milioane, în 2006. Rămân inflaţia de 9% şi deficitul fiscal, cauzate de o slabă colectare a taxelor pe fondul sporirii cheltuielilor bugetare - mai ales după cutremurul din 2005. Cu 2,3 milioane de repatriaţi, Pakistanul a rămas cu numai un milion de refugiaţi afgani.
Graniţa cu Afganistanul este însă trecută lesne de jihadişti şi talibani - "golemul" stimulat de occidentali şi saudiţi împotriva invaziei sovietice. SUA şi UE cer Pakistanului "securizarea frontierelor" - de parcă regiunile tribale ar răspunde imediat comenzilor armatei (şi de parcă NATO i-ar fi capturat pe Karadzici şi Mladici într-un loc mai controlabil). Pakistanul a sacrificat însă de-a lungul frontierei afgane mai mulţi militari decât a pierdut ISAF în regiune. Se poate crede că Pakistanul ar trimite şi mai multe forţe în Vest, dacă s-ar simţi mai puţin vizat în Est, de către cei 800.000 de militari indieni din Kashmir.
Rivală Chinei, India este însă noua parteneră strategică a Occidentului - care se inserează acum şi în Afganistan, spre altă nelinişte a Pakistanului. Între timp, conducerea pakistaneză primeşte doar critici din exterior şi atentate din interior. Fără această conducere însă, adepţii talibanilor din Pakistan ar căpăta şi mai mare putere… asupra arsenalului nuclear. Cu frumoasa speranţă a unei democratizări urgente, deocamdată acest Pakistan şi acest Musharraf sunt aliaţi-cheie ai Occidentului.