Alianţă stranie între fostul strateg al lui Trump şi un miliardar chinez: Ce îşi propun cei doi critici ai regimului comunist de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Bannon (stânga) şi Guo Wengui surprinşi discutând amical FOTO atimes.com

Steve Bannon, fostul consilier însărcinat cu strategia al lui Donald Trump, şi un miliardar chinez exilat, Guo Wengui, au anunţat oficial o stranie alianţă, prin care vor acţiona împreună în vederea dezvăluirii crimelor comise, susţin ei, de către Guvernul chinez, începând cu moartea „suspectă“ a magnatului Wang Jian în Franţa, în iulie, relatează AFP.

Potrivit celor doi, Partidul Comunist Chinez (PCC) se face vinovat de persecuţii în masă, atât în China, cât şi în străinătate. Iar moartea, prezentată ca accidentală, a preşedintelui conglomeratului HNA Wang Jian, la începutul lui iulie, în urma unei căderi, în Provence, ar fi doar una dintre numeroasele ilustrări ale acestui lucru.

Bannon şi Guo au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă pe care au susţinut-o într-un mare hotel newyorkez, că urmează să ancheteze împreună, cu ajutorul unui fond - dotat cu 100 de milioane de dolari de către miliardar - cu privire la aceste crime, care merg de la încarcerarea arbitrară la asasinate făcute să arate ca sinucideri sau morţi accidentale, trecând prin tortură.

„Sute, dacă nu mii dintre chinezii cei mai talentaţi au dispărut sau au fost încarceraţi, s-au sinucis sau au murit în circumstanţe misterioase ori le-au fost confiscate bunurile“, a declarat Steve Bannon, care s-a declarat „siderat“ de faptul că „nu există indignare“.

El a mers până la a compara decesul lui Wang Jian cu moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Turcia şi cu atacurile vizând cetăţeni ruşi în Regatul Unit, atribuite guvernelor saudit şi, respectiv rus.

Guo Wengui, care a cerut azil în Statele Unite şi a cărui arestare a fost cerută de către Beijing, a prezentat, prin intermediul unor interpreţi, rezultatele unei anchete pe care a finanţat-o.

Această anchetă relevă, potrivit lui Guo, „elemente suspecte“ în cazul lui Wang şi sugerează că, în mod contrar faţă de concluziile poliţiei franceze, moartea magnatului nu ar fi accidentală.

Anchetatorii săi, care s-au dus în şase rânduri în oraşul Bonnieux, în Provence, ar fi descoperit multiple „anomalii“, şi anume cu privire la gărzile de corp care-l însoţeau pe Wang Jian atunci când a căzut. Aceste gărzi de corp ar fi reacţionat făcându-i „acupunctură la nivelul feţei“ şi refuzând alte ajutoare.

În opinia lui Guo Wengui, care declara pentru AFP la sfârşitul lui 2017 că vrea să lupte pentru restaurarea democraţiei în China, Wang Jian a fost ucis pentru că „ştia prea multe“ despre legăturile dintre conglomeratul HNA şi autorităţile chineze.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima