Alegeri locale, efecte globale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care sunt efectele internaţionale ale rezultatelor din Chile, Ucraina şi Massachusetts? Ce au în comun Piñera, Ianukovici şi Brown? Victoria locală a republicanilor, într-un fief tradiţional al democraţilor, ar putea avea consecinţe globale. Cum vor reacţiona bursele dacă Ben Bernanke nu ar fi reales în fruntea Fed-ului?

E greu să-ţi imaginezi trei locuri mai diferite decât Chile, Ucraina şi Massachusetts, sau trei oameni mai diferiţi decât Sebastián Piñera, Viktor Ianukovici şi Scott Brown. Victoriile lor electorale vor avea repercusiuni importante în ţările lor şi în alte părţi ale lumii.

Piñera a câştigat preşedinţia în Chile în aceeaşi zi în care Ianukovici a înregistrat o victorie răsunătoare în prima rundă a competiţiei electorale împotriva Iuliei Timoşenko. În Massachusetts, un fief al democraţilor, Scott Brown, un politician republican necunoscut, a fost ales senator pentru a ocupa locul ce a aparţinut defunctului Edward Kennedy din 1962.

Oboseala electoratului

Politica e întotdeauna locală, iar preferinţele alegătorilor reflectă circumstanţe specifice. În Chile, popularitatea lui Michelle Bachelet nu a reuşit să contracareze oboseala coaliţiei de centru-stânga, după 20 de ani de guvernare. Prin Sebastián Piñera, dreapta chileană a câştigat alegerile naţionale pentru prima dată în ultima jumătate de secol.

În Ucraina, surpriza este că actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, celebru pentru rolul său în Revoluţia Portocalie, pentru confruntarea sa cu Vladimir Putin şi pentru că a fost desfigurat facial printr-o otrăvire misterioasă, a obţinut numai 5,45% din voturi. Colapsul economic al ţării şi faptul că 81% dintre ucraineni cred că ţara lor e pe calea greşită, explică repudierea lui Iuşcenko, până de curând cel mai popular politician al ţării.

Două zile mai târziu, Scott Brown a obţinut şi el o victorie importantă: un republican ales senator în Massachusetts. Potrivit unui sondaj, şi alegătorii de acolo sunt nemulţumiţi de drumul pe care a apucat-o ţara lor, resping activismul guvernului federal şi nu susţin reforma Partidului Democrat privind sistemul de sănătate.

Circa 65% din cei care au votat pentru Brown au spus că au făcut acest lucru pentru a-şi exprima opoziţia faţă de agenda democraţilor aflaţi acum la conducere la Washington. Barack Obama şi liderii de partid au auzit şi reacţionează. Iar repercusiunile internaţionale ale acestor alegeri locale au început.

Consecinţe dincolo de graniţe

Criza economică, desigur, a cerut noi măsuri de reglementare a sistemului financiar. Dar comportamentul indecent al Wall Street-ului, în special solicitările privind remunerările uriaşe şi nejustificate pentru directorii executivi, a creat un mediu favorabil reformelor financiare, care are mai multe în comun cu nevoia de a atenua furia unui public greu încercat decât cu raţiunea economică.

Înainte de înfrângere, realegerea lui Ben Bernanke pentru al doilea mandat la şefia Rezervei Federale părea sigură. Apoi, senatorii democraţi n-au mai fost la fel de siguri; deoarece îndepărtarea lui Bernanke ar fi o ocazie de a transmite publicului că protestele lor au fost auzite.

Pieţele financiare nu au reacţionat deloc favorabil. Bursa de acţiuni de la New York a avut cea mai rea zi a sa din octombrie. În Europa acţiunile băncilor au scăzut, investitorii anticipând măsuri mai ostile, în timp ce, în Asia, incertitudinea privind impactul reformelor a fost şi ea destabilizatoare. 

Rezultatele alegerilor din Ucraina sunt simţite în alte părţi ale lumii, mai ales prin prisma relaţiilor cu Rusia. Când s-a discutat despre aderarea Ucrainei la NATO, în 2008, Vladimir Putin a reacţionat ameninţând cu reanexarea ei la Rusia.

În două rânduri, Rusia a oprit fluxul de gaze naturale către Ucraina, şi astfel către Europa. Ucraina a susţinut Georgia în scurtul război din 2008, iar fricţiunile privind Crimeea sunt intense. Apoi, pentru Kremlin, dispariţia politică a lui Iuşcenko este o veste bună. Candidatul său este Ianukovici, deşi, despre Iulia Timoşenko, Putin a afirmat că poate lucra cu ea.

În final, implicaţiile internaţionale ale victoriei lui Piñera în Chile sunt importante şi evidente. Hugo Chávez, Evo Morales şi soţii Kirchner le înţeleg perfect. Ei ştiu, mai bine ca oricine, cum e interconectat totul astăzi, pe toate părţile.

"Politica este întotdeauna locală, iar preferinţele alegătorilor reflectă circumstanţe specifice. Dar astăzi totul este interconectat."
Moisés Naím
redactor-şef al FP SUA

Moisés Naím

Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie