Alegeri Hong Kong. Susţinători ai separării de China au intrat pentru prima oară în Parlamentul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinători ai independenţei Hong Kongului asistă la numărea voturilor FOTO AFP

Tineri militanţi pentru independenţa Hong Kongului au fost aleşi pentru prima oară în Parlamentul local, la doi ani de la amplele manifestaţii prodemocraţie din 2014 din fosta colonie britanică retrocedată Chinei în 1997, relatează AFP.

Peste 2,2 milioane de persoane, adică aproape 60% dintre cei înscrişi pe liste - au votat până duminică spre luni noaptea în cadrul unui scrutin la care s-au prezentat pentru prima oară susţinători ai independenţei micuţului teritoriu din sud-estul Chinei. Alegerile pentru Consiliul Legislativ din Hong Kong au avut loc în contextul în care există percepţia că Beijingul vrea să restrângă libertăţile în domeniile politic, cultural şi educativ de care se bucură regiunea semiautonomă.

Patru candidaţi care solicită separarea totală de China au fost aleşi în Consiliul Legislativ din Hong Kong. Un al cincilea are şanse mari să intre la rândul său în Parlamentul local, ceea ce ar fi foarte important din punct de vedere simbolistic, chiar dacă forul legislativ va rămâne controlat de blocul pro-Beijing.

Printre tinerii aleşi figurează Nathan Law, 23 de ani, care a fost unul dintre membrii importanţi ai „Mişcării Umbrelelor“, o serie de manifestaţii masive care au paralizat cartiere întregi din Hong Kong în toamna lui 2014. Grupul lui Law, „Demosisto“, solicită un referendum pentru independenţă, insistând asupra drepturilor locuitorilor din Hong Kong de a-şi alege viitorul.

Luni, Nathan Law a pledat pentru unitate între forţele de opoziţie. „Trebuie să rămânem uniţi pentru a combate Partidul Comunist“  chinez, a comentat el pentru AFP accederea sa în Parlament.

Sistemul electoral din Hong Kong este extrem de complex, iar venirea taberei democrate la putere este aproape imposibilă. Treizeci şi cinci dintre cei 70 de membri ai Consiliul Legislativ din Hong Kong sunt aleşi prin sufragiu universal direct. Ceilalţi 35 sunt aleşi printr-un mecanism sofisticat rezervat unor grupuri socio-profesionale din China continentală.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare