Afganistan. Ministrul Educaţiei: Femeile vor putea studia, dar în anumite condiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Shaheed Rabbani din Kabul: femei afgane arătându-şi sprijinul faţă de talibani FOTO EPA-EFE

Guvernul taliban recent instalat la putere a anunţat că va permite femeilor să studieze dacă îşi doresc, dar în anumite condiţii, una dintre ele fiind separarea de bărbaţi.

„Combatanţii noştri şi-au asumat responsabilităţi” atunci când au preluat puterea, a declarat Abdul Baqui Haqqani, noul ministru afgan al Educaţiei.

Haqqani susţine că talibanii nu vor neglija educaţia, ci se vor baza pe universităţi pentru „reconstrucţia ţării”.

„Avem speranţe, pentru că numărul universităţilor a crescut”, a declarat el.

Întrebat dacă femeile vor avea dreptul la studii, el dat asigurări că talibanii nu vor interzice accesul lor în universităţi, dar în anumite condiţii.

„Am decis să separăm (femeile de bărbaţi, n. red.), deoarece mixitatea este contrară principiilor islamului şi tradiţiilor noastre”, a afirmat el.

Totodată, femeile vor fi nevoite să poarte vălul integral.

Acest anunţ nu calmează însă spiritele, conducerile universităţilor fiind îngrijorate că nu vor avea mijloacele materiale şi financiare pentru a se adapta regulii de separare a femeilor de bărbaţi.

Potrivit unui comunicat emis vineri de UNESCO, progresele „imense” înregistrate de Afganistan începând din 2001 în materie de educaţie sunt în „pericol” odată cu instalarea talibanilor la putere. UNESCO avertizează în privinţa riscului unei „catastrofe generaţionale” care ar putea afecta dezvoltarea ţării „pentru mulţi ani de-acum încolo”.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului