Acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, încheiat între Hamas şi Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bombardamentele israeliene  în Fâşia Gaza se vor opri

Mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul au ajuns la un acord de încetare a focului permanent pentru a pune capăt unui război ce durează de 50 de zile, a indicat marţi pentru AFP un înalt responsabil palestinian.

Armistiţiul între Hamas şi Israel a intrat în vigoare marţi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora locală şi ora României), în Fâşia Gaza, a anunţat un oficial palestinian sub acoperirea anonimatului, citat de AFP.

Palestinienii au anunţat un acord cu Israelul pentru o încetare a focului permanentă în cea de-a 50-a zi de război în enclava palestiniană, unde au fost ucişi peste 2.130 de palestinieni.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a confirmat oficial ajungerea la un acord între Hamas şi Israel. Ostilităţile ar urma să înceteze la ora 16.00 GMT (19.00, ora locală).

Egiptul, care a jucat rolul de mediator între palestinieni şi Israel, a confimat armistiţiul care, potrivit unor surse palestiniene, este pe termen nedeterminat, la fel şi un oficial israelian de rang înalt.

Actualul conflict dintre Israel şi Hamas, izbucnit pe 8 iulie, s-a soldat cu cel puţin 2.130 de morţi de partea palestiniană şi cu 69 de partea israeliană.

Un cetăţean israelian a murit, iar alţi doi au fost răniţi, marţi dimineaţă, într-un atac cu obuze lansat din Fâşia Gaza.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG