105 civili irakieni au fost ucişi într-un atac aerian al Statelor Unite împotriva ISIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au recunoscut că cel puţin 105 civili au fost ucişi într-un atac aerian care a avut loc în luna martie, în Mosul, relatează BBC.

Comandamentul Central al SUA a precizat că tinţa atacului au fost doi lunetişti, membri ai Statului Islamic, şi că împotriva acestora au folosit „muniţie cu ghidaj precis”. Totuşi, ofensiva americană a detonat mai multe încărcături explozive depozitate în clădire de către militanţi. În urma exploziei, civilii refugiaţi la etajele inferioare au fost ucişi din cauza dărâmăturilor.

Într-un alt raport, se arată că joi, 35 de civili au fost ucişi într-un alt atac aerian asupra unui oraş din estul Siriei, condus de către SUA . Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Mayadeen, oraşul în care a avut loc ofensiva, este controlat de către ISIS, iar printre cei ucişi se află luptători ai Statului Islamic, dar şi membri ai familiilor acestora.

Comandamentul Central al SUA a declarat că în atacul care a avut loc în martie au murit patru civili. Totuşi, martori de la faţa locului spun că în clădire se mai aflau alţi 36 de civili, autorităţile Statelor Unite răspunzând că „nu avem îndeajuns de multe dovezi pentru a determina statutul lor”. Acestea din urmă au mai precizat că avioanele americane au acţionat la cererea forţelor de securitate irakiene, într-o încercare de a elibera oraşul de controlul ISIS.

Un sumar declasificat al raportului menţionează că civilii se adunaseră la etajele inferioare ale clădirii, după ce luptătorii Statului Islamic i-au dat afară din casele în care locuiau. De asemenea, se mai arată că cei care au organizat ofensiva „nu aveau cum să prezică prezenţa civililor”.  Conform oficialilor SUA, bomba folosită în atac a fost aleasă pentru a „minimiza victimile colateral” însă explozibilii ascunşi în clădire de către ISIS erau de cel puţin patru ori mai puternice decât bombele americane. „Condoleanţele noastre merg către toţi cei afectaţi” a declarat Generalul Maior Joe Martin, citat de BBC.

Primele relatări ale instituţiilor media estimau că numărul victimelor s-ar ridica la 200.

Între timp, mii de cetăţeni fug către oraşele din nord ale Irakului în timp ce operaţiunile de revendicare a oraşului continuă. La începutul anului, guvernul anunţa că ajutaţi de SUA precum şi de alte grupări, va elibera în totalitate oraşul Mosul de controlul Statului Islamic.

Totodată, Irakul a deschis o anchetă privind mai multe afirmaţii conform cărora, în lupra pentru revendicarea oraşului, forţele sale au abuzat şi au ucis civili.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?