Zelenski precizează cum ar putea organiza alegeri în pofida războiului

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că autoritățile de la Kiev ar putea organiza alegeri în 2024 în pofida războiului dacă partenerii occidentali ajută financiar, Rada Supremă aprobă și toţi alegătorii au acces la urne.

FOTO Getty Images

Aceste precizări survin în urma unei solicitări a senatorului american Lindsey Graham, care îi ceruse lui Zelenski să anunţe alegeri pentru anul viitor, notează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Ucraina trebuie să organizeze două alegeri în mai puțin de un an, și anume cele parlamentare, în octombrie, și cele prezidențiale, în primăvara anului viitor.

Însă cele două scrutine nu pot avea loc atât timp cât Ucraina se află sub lege marțială, prelungită de regulă la fiecare 90 de zile. Actuale legea marțială este în vigoare până la 15 noiembrie, ceea ce înseamnă că scrutinul parlamentar este compromis până atunci.

O delegaţie parlamentară americană a efectuat o vizită la Kiev pe 23 august. Printre participanţi a figurat și Lindsey Graham, care a elogiat Ucraina pentru rezistența sa în fața Rusiei. Totuși, alesul american a subliniat că ucrainenii ar trebui să demonstreze că sunt diferiţi de agresorii ruşi și să ţină alegerile chiar şi pe timp de război.

Într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Moseiciuk de la postul de televiziune 1+1, Volodimir Zelenski a recunoscut că a discutat cu senatorul Graham pe tema alegerilor, inclusiv despre finanțarea acestora şi necesitatea modificării legislaţiei.

„I-am dat lui Lindsey foarte repede un răspuns foarte simplu. A fost mulţumit. Dacă parlamentarii noştri vor să facă asta”, a spus președintele ucrainean.

Potrivit lui Zelenski, organizarea alegerilor în condiţii de pace ar costa cinci milioane de hrivne (circa 125 de milioane de euro).

„Nu ştiu de cât este nevoie pe timp de război, aşa că i-am spus că dacă Statele Unite şi Europa asigură sprijin financiar... Nu voi lua bani de la arme ca să îi dau pentru alegeri. Iar asta este prevăzut de lege”, a precizat Zelenski.

Zelenski a declarat totodată că i-a mai transmis senatorului american că observatorii la alegeri ar trebui să meargă până în tranşee: „I-am spus: dumneavoastră şi eu ar trebui să trimitem observatori pe linia frontului pentru a avea alegeri legitime pentru noi şi pentru întreaga lume”.

Preşedintele ucrainean a mai spus că şi ucrainenii care luptă împotriva invadatorilor ruşi trebuie să-și poată exprima votul. „Ei apără azi această democraţie, iar a nu le da această ocazie din cauza războiului ar fi incorect. Doar din acest motiv am fost împotriva alegerilor”, a expplicat el.

Republicanul Lindsey Graham, care în timpul vizitei în Ucraina s-a întâlnit cu presa într-un buncăr, alături de colegii săi democraţi din Senat Richard Blumenthal şi Elizabeth Warren, a dat asigurări că va transmite la Washington necesitatea continuării sprijinului militar pentru Ucraina „pentru a câștiga un război pe care nu ne permitem să îl pierdem”.

„Însă îi voi spune şi asta: trebuie să faceţi două lucruri deodată. Avem nevoie de alegeri în Ucraina anul viitor. Vreau să văd că această ţară are alegeri libere şi corecte chiar şi în timp ce este atacată”, a insistat el.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare