Zbor Olanda-Grecia: copilotul a adormit, iar pilotul a rămas încuiat în afara cabinei în timp ce avionul se afla în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transavia este o subsidiară a gigantului aerian Air France-KLM. FOTO Reuters

Pilotul aparatului care zbura spre Grecia a ieşit câteva momente din cabină pentru a folosi toaleta. Atunci când s-a întors şi i-a cerut copilotului săi să-i deschidă, nu a primit nici un răspuns. Uşa cabinei de control trebuie să rămână încuiată pe tot parcursul călătoriei din motive de securitate.

„După două ore şi jumătate de zbor, pilotul a ieşit din cabina de control pentru a folosi toaleta. Puţin mai târziu, a vrut să se întoarcă în cockpit, dar nu a primit niciun răspuns de la copilot, atunci când i-a cerut prin sistemul intercom să-i deschidă”, se arată într-un comunicat oficial al Biroului pentru Securitate al Olandei. 

Până la urmă, pilotul a reuşit să deschidă singur uşa şi, în cockpit, şi-a găsit copilotul dormind profund.

Aparatul era un Boeing 737 şi aparţine operatorului low-cost Transavia din Olanda, iar incidentul a avut loc în septembrie 2012, scrie publicaţia franceză „Le Parisien”. Cu toate acestea, povestea incredibilă a fost dezvăluită abia acum, într-un raport trimestrial al Biroului pentru Securitate al Olandei.

Transavia, o subsidiară a gigantului aerian Air France-KLM, a demarat o anchetă în acest sens.  

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG