Votul politic al UE: intrăm sau nu în Schengen?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Parlamentului European dezbate astăzi aderarea la Schengen a României şi Bulgariei

Euroaleşii dezbat astăzi, în plen, raportul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Votul va avea loc mâine. Votul Parlamentului e o condiţie necesară, nu şi suficientă. Decizia o are Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Votul europarlamentarilor reprezintă însă un semnal important, pe care Consiliul nu are cum să-l ignore. Poziţionările euroaleşilor vor fi însă diferite, chiar în cadrul marilor grupuri politice, susţin liderii lor.

De asemenea, votul pe ţări va indica în mod clar verdictul aşteptat la Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Este vorba mai ales de reprezentanţii partidelor de guvernământ din ţările „sceptice" - Franţa, Germania, Finlanda, Olanda şi, într-o anumită măsură, Danemarca.

Grupul europarlamentarilor danezi a trimis la sfârşitul lunii aprilie, propriului guvern, o scrisoare deschisă în care i-a cerut să se pronunţe împotriva admiterii României şi Bulgariei.

Cabinetul de la Copenhaga nu a dat un răspuns oficial acestei cereri, dar Danemarca a reintrodus, recent, controlul la frontierele proprii spre nemulţumirea Comisiei Europene. Germania, iniţial de partea Franţei în chestiunea aderării celor două ţări, şi-a mai nuanţat poziţia.

Dacă raportul pe justiţie al celor două ţări, care va fi prezentat în această lună, va fi unul pozitiv, România şi Bulgaria pot adera la Schengen, au declarat politicienii germani. Voturi importante pot veni din rândurile euroaleşilor britanici.

Europarlamentarul liberal-democrat din Londra, Sarah Ludford, a declarat, pentru „Adevărul Europa", că va vota pentru aderarea celor două ţări.

„Guvernul britanic susţine aderarea României şi Bulgariei atât timp cât toate criteriile sunt îndeplinite. Părerea mea personală este în conformitate cu cea a Comisiei LIBE din PE, şi anume că România şi Bulgaria sunt pregătite să intre",  a spus Ludford.

Şi ea a avertizat că problemele nerezolvate pe corupţie pot face vulnerabilă încrederea în securitatea graniţelor UE.

Ce spun liderii politici

Şansele ca Parlamentul European să dea un aviz pozitiv României şi Bulgariei sunt foarte mari. După cum au declarat pentru „Adevărul Europa" liderii celor mai mari grupuri politice din Parlamentul European, Joseph Daul (PPE) şi Martin Schultz (S&D), acestea vor da un vot favorabil. Majoritatea va putea fi strânsă chiar dacă reprezentanţii din PPE ai statelor sceptice vor face opinie separată şi se vor pronunţa împotrivă.

Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat într-un interviu pentru „Adevărul Europa" că vede un vot clar în Parlamentul European pentru admiterea celor două ţări. „Va trece cu o mare majoritate. În cazul în care Comisia va face raportul aşa după cum ştiu, nu văd cum Parlamentul ar putea vota împotrivă. Ca de obieci, vor mai fi şi voturi împotrivă, dar aceasta este democraţia", a declarat Daul înainte ca raportul pe aderarea celor două ţări să primească un vot favorabil în Comisia pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne.

 Martin Schulz, liderul socialiştilor europeni, a declarat pentru "Adevărul Europa", că poziţia politică e una, dar presiunile interne din fiecare stat membru vor fi cele care vor da votul final.  "Răspunsul meu e clar, grupul nostru a fost pentru admiterea României şi a Bulgariei şi aş putea să vă spun o întreagă poveste despre cum s-au schimbat poziţiile (...) Acum, ţara dumneavoastră se poate regăsi în situaţia în care să îndeplinească criteriile, dar o altă ţară să spună „nu" din motive strict legate de politica internă şi atunci rămâne „nu" ".

Raportul care ne-a salvat

Raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen a primit vot favorabil în Comisia pentru Libertăţi Civile din Parlamentul European pe 2 mai. "Eu am fost chiar pe teren în România şi în Bulgaria şi am văzut exact ce se întâmplă. Este foarte clar pentru mine că România şi Bulgaria sunt pregătite să intre în Schengen", a spus Carlos Coelho, raportorul PE în dosarul Schengen.

Soarta Schengen a fost pusă la mare încercare în ultimele săptămâni după ce unele state membre au ameninţat că ar putea reintroduce controalele la frontierele interne şi au cerut Comisiei Europene ca în noile reguli Schengem, în dezbatere la Bruxelles, să ofere această posibilitate.

Votul Parlamentului e o condiţie necesară, nu şi suficientă. Decizia o are Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, unde e de ajuns ca reprezentantul unui singur stat membru să fie împotrivă pentru ca obiectivul României să fie ratat.

"Va trece cu o mare majoritate. În cazul în care Comisia va face raportul aşa după cum ştiu, nu văd cum Parlamentul ar putea vota împotrivă."
Joseph Daul
liderul PPE

Mai multe pentru tine:
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle