Vinul ROM, vândut ca pâinea caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italienii au putut gusta din vinul ROM înainte de a-l cumpăra

Trei mame italience au strâns 2.500 de euro în cele trei zile în care au comercializat originala băutură în scopuri caritabile. Vinul ROM a fost soluţia găsită de trei femei la problemele concrete cu care se confruntă copiii de ţigani care trăiesc în condiţii inumane. 

Costă între 8 şi 10 euro sticla şi a înregistrat vânzări de peste 2.500 de euro în cele trei zile în care a avut loc un târg de produse ecologice organizat la Milano, la sfârşitul săptămânii trecute.

Este vorba despre vinul ROM, scos la vânzare pentru a se strânge bani care vor fi folosiţi pentru a ajuta copiii ţiganilor care învaţă, alături de italieni, în şcolile de pe Via Feltre şi Via Pini din Milano.

La un stand de la târg au fost comercializate trei sortimente de vin ROM: Merlot, Sangioveze şi un amestec între Merlot, Sangioveze şi Syrah. Preţul de achiziţie este de 8 euro pentru fiecare din primele două sortimente şi 10 euro pentru cel de al treilea, care este şi cel mai apreciat.

În fiecare din cele trei zile de târg, a fost prezentă la standul cu vinuri cea care a lansat iniţiativa: Milena Splegatti (46 de ani), casnică şi mamă a unui copil italian care are 12 colegi rromi.

Ea a fost cea care a dat startul la vânzări, alături de alte două mame. Ulterior li s-au alăturat alte 200 de persoane.

Iniţiativa cu vinul a venit după ce anul trecut în septembrie, exact înainte de a începe şcoala, 36 de copii de ţigani au fost evacuaţi din cartierul milanez Rubattino. Totul s-a întâmplat sub privirile micuţilor italieni, ale cadrelor didactice şi ale părinţilor.

De unde provine vinul?

Trei mame italience au văzut în vinul ROM posibilitatea de a strânge bani cu care să finanţeze burse de studiu şi de muncă pentru rromi.
Denumirea vinului este deosebit de sugestivă, ROM fiind prescurtarea expresiei „Roşu de Origine Migratoare" („Rosso di Origine Migrante").

Sticlele de vin fac parte dintr-un lot de câteva mii de exemplare de cea mai bună calitate scăpate ca prin minune de licitaţia pentru recuperarea datoriilor, ca urmare a falimentului unei firme vinicole.

"Ţiganii au demnitate şi suflet ca orice persoană, iar sărăcia nu este un motiv de ură."
Milena Splegatti
iniţiatoarea proiectului

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere