Vinul ROM aduce bani pentru ţigani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul soi de vin va fi pus în vânzare mâine, la Milano, iar banii încasaţi vor fi folosiţi pentru educarea copiilor de ţigani români.Vinul ROM va fi lansat la iniţiativa profesoarelor italiene ale unor elevi români de etnie rromă care au fost evacuaţi dintr-o tabără ilegală.

Ecourile demolării, în noiembrie 2009, a unei tabere de ţigani, cu care milanezii nu au fost de acord, nu s-au stins încă. Localnicii s-au opus atunci şi au manifestat în stradă în favoarea celor aproape 300 de ţigani români, dintre care 36 de şcolari, evacuaţi din tabăra Rubattino.

În jurul ţiganilor, consideraţi de vecinii italieni „un exemplu de integrare", s-a creat o reţea de solidaritate, iar două asociaţii umanitare au lansat un vin menit să-i ajute pe aceştia.

Băutura a fost numită ROM (Rosso di origine migrante - Roşu de origine migratoare), iar încasările vor ajuta la finanţarea unor proiecte pentru educarea copiilor rromi de naţionalitate română.

Cumpărătorii au la dispoziţie trei sortimente

O sticlă, între 9 şi 12 euro

Cele trei sortimente de vin: ROM Merlot 2007, ROM Sangiovese 2007 şi ROM Sangiovese Merlot Syrah 2007 vor fi produse în ediţie limitată, cel mai probabil câteva mii de sticle. Preţul de vânzare cu amănuntul va fi între 9 şi 12 euro pentru o sticlă, în condiţiile în care vinurile din 2007 din aceleaşi sortimente costă între 5 şi 9 euro. Băutura va fi produsă de firma Eughenia şi va fi disponibilă doar la Milano, la standul InterGAS din cadrul Târgului „Fa' la cosa Giusta!" (n.r.- „Fă ceea ce trebuie!"). Târgul se va desfăşura în acest an între 12 şi 14 martie, la „Fiera di Milano".

Ideea vânzării vinului numit ROM aparţine profesoarelor celor 36 de elevi români care, după evacuare, au fost nevoiţi să se mute în alte zone ale oraşului şi nu mai pot frecventa şcolile din zona Rubattino. Cadrele didactice au fost printre primele persoane care au protestat împotriva demolării, întrucât elevii de etnie rromă aveau rezultate foarte bune.

Galerie FOTO de la evacuarea tiganilor la adevarul.it

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat