Viktor Orban a devenit primul lider din UE declarat „inamic al libertăţii presei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Viktor Orban, premierul Ungariei, a devenit primul lider din UE declarat „inamic al libertăţii presei“. El a fost introdus luni pe lista neagră a organizaţiei Reporteri fără Frontiere şi se alătură astfel celor 36 de şefi de stat şi de guverne printre care se regăsesc şi Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko.

Viktor Orban este primul lider din UE care intră pe această listă pentru „instituirea pas cu pas a controlului asupra mass media din Ungaria, de când venit la putere, în 2010, şi până acum“.

ONG-ul a mai notat că el este „campionul democraţiei iliberale“ şi că foloseşte metode subtile de control economic şi cenzură şi că este un „prădător“ al presei independente.

Pe lista neagră apar şi două femei, prima fiind şefa executivului din Hong Kong, ea fiind „marioneta“ preşedintelui chinez Xi Jinping. A doua femeie este şefa executivului din Bangladesh, Sheikh Hasina, care conduce ţara din 2009. Printr-o lege adoptată de ea în 2018 şi care priveşte securitatea digitală, RSF susţine că a deschis calea procedurilor judiciare împotriva a peste 70 de jurnalişti şi bloggeri, conform Hotnews.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid