VIDEO „Diavoli” dezlănţuiţi de ziua lui Krampus, însoţitorul lui Moş Nicolae: momentul în care bărbaţi mascaţi înarmaţi cu nuiele atacă spectatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii recenţi, paradele lui Krampus, o figură folclorică europeană a unei creaturi sau spirit rău pe jumătate demon, pe jumătate capră, odată însoţitorul lui Moş Nicolae, fiind cel care pedepsea copiii răi, au devenit tot mai populare în Austria, dar şi mai violente: diavoli beţi sau nestăpâniţi  rănesc serios spectatorii, adulţi şi copii.

De la sfârşitul lunii noiembrie până la jumătatea lui decembrie, în Austria, bărbaţi costumaţi în Krampus mărşăluiesc pe străzi pentru a speria copiii. Este o tradiţie europeană veche de secole, provenită din şi populară mai ales în Germania, în Bavaria, dar potrivit specialiştilor, într-o mişcare de apropiere de tradiţiile specifice austriece, a devenit o figură de diavol de sine stătătoare, iar în anii recenţi apetenţa astriecilor pentru parade ale mascaţilor a crescut. Anul acesta, pe 23 noiembrie, o mie de „demoni” au împânzit străzile la Salzburg.

Potrivit The Guardian, anul acesta în Austria au avut loc un număr record de incidente violente în care bărbaţi costumaţi în diavoli şi înarmaţi cu nuiele au atacat spectatorii.

În statul Carinthia din sudul Austriei un spectator a fost lovit peste faţă, iar un băiat de 11 ani s-a ales cu o rană adâncă la coapsă. Saptămâna trecută, în Klagenfurt, Carinthia, doi pompieri au fost bătuţi de un grup de diavoli. Un bărbat a fost grav rănit la gât după ce un spectator l-a apucat de coarne, în Neumarkt.

O înregistrare de pe 5 decembrie, ziua oficială a lui Krampus, arată spectatori fugind din calea unui grup de diavoli care lovesc o persoană căzută la pământ în Sterzing, Tirolul de Sud, Italia.

Asociaţiile pentru tradiţia Krampusului din Anif, Salzburg au formulat coduri de conduită pentru cei ce urmează a-i personifica pe diavoli: ei trebuie să suficient de înfricoşători pentru a le face pielea de găină spectatorilor, dar nu cât să producă panică sau să stârnească frică. De asemenea, este interzisă lovirea spectatorilor cu nuiele sau cozi de vacă, ca si consumul de alcool pe durata defilării. Copiii pot scăpa de mascaţi într-o zonă în care diavolii nu au acces.

Experţii spun însă că regulile sau limitele sunt dificil de respectat  tocmai din pricina anonimatului creat de măşti şi costume şi apartenenţei la un grup.

Aleksander Andonov, de la Anif Krampus Association, a spus că scopul nu este a răni sau băga în sperieţi copiii, ci, dimpotrivă, de a-i elibera de frică, întrucât „În cele din urmă, binele câştigă întotdeauna în faţa răului”.

Varianta paşnică arată ca în clipul de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort