VIDEO Atac armat în Belgia: patru morţi, între care doi poliţişti, un civil şi atacatorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a ucis prin împuşcare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, marţi, la Liège, în estul Belgiei, după care a luat un ostatic şi a fost împuşcat de forţele de ordine.

Potrivit informaţiilor prezentate de RTBF, un bărbat înarmat a împuşcat doi poliţişti la Cafe des Augustins. Apoi acesta a fugit şi a luat ostatică o menajeră la liceul Waha. 

Un trecător şi-a pierdut, de asemenea, viaţa. Potrivit ultimelor informaţii, ar mai fi doi răniţi. În cele din urmă, atacatorul a fost împuşcat mortal. Astfel, numărul morţilor în acest atac se ridică la patru persoane.  

Potrivit presei belgiene, care citează surse din poliţie, atacatorul a strigat ”Allahu Akbar” înainte să fie împuşcat. 

RTBF informează că atacatorul se numeşte Benjamin Herman iar incidentul ar fi urmarea unei întorsături neprevăzute în timpul unui control al poliţiei. La început, Herman, eliberat luni din închisoarea Lantin, era înarmat doar cu un cuţit dar a pus mâna pe arma unui poliţist înainte să tragă. 

 Atacatorul de la Liege a dezarmat poliţişti şi a folosit armele lor în atacul armat, a anunţat marţi procuratura belgiană, relatează The Associated Press.

Bărbatul s-a apropiat de doi ofiţeri de poliţie, din spate, înarmat cu un cuţit şi i-a înjunghiat de mai multe ori, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii Philippe Dulieu.

Atacatorul ”le-a luat apoi armele. El a folosit armele împotriva ofiţerilor, care au murit”, a declarat Dulieu.

El a împuşcat după aceea mortal un bărbat în vârstă de 22 de ani, aflat într-un vehicul în apropiere, a spus purtătorul de cuvânt.

 Centrul de criză belgian a anunţat marţi că situaţia la locul atacului armat de la Liège este întru totul sigură şi că nu există motive ca nivelul alertei teroriste să fie ridicat, relatează The Associated Press.

”Nu există încă absolut nicio confirmare a faptului că incidentul ar avea vreo legătură cu terorismul”, a declarat Yves Stevens de la centrul de criză a declarat pentru AP.

Dosarul a fost încredinţat parchetului federal, competent în domeniul terorismului. ”Există elemente care merg în direcţia unui act terorist”, a justificat pentru AFP Eric Van Der Sypt, un purtător de cuvânt al parchetului.

 Atacul a avut loc către ora locală 10.30 (11.30, ora României), pe bulevardul Avroy, o arteră importantă în oraş. După ce a tras pe domeniul public, atacatorul s-a refugiat într-un liceu. A urmat o scurtă luare de ostatici, în timpul căreia o persoană a fost rănită, potrivit unor surse oficiale.

Cele trei victime ale atacatorului sunt doi poliţişti şi ”pasagera unui vehicul” care circula în cartier, a declarat pentru AFP Catherine Collignon, o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Liège. ”Nu ştim nimic, pentru moment”, a declarat ea despre motivaţiile atacatorului, fără să poată să confirme informaţii de presă potrivit cărora acesta ar fi strigat ”Allah Akbar” (Allah e mare).

Publicaţii belgiene afirmă că atacatorul - cunoscut în legătură cu mai multe delicte - a fost eliberat cu o zi înainte de la închisoarea Lantin, situată în apropiere de Liège.

”Ne gândim la victimele acestui act odios de la Liège”, a reacţionat pe Twitter ministrul belgian de Interne Jan Jambon, adăugând că autpprităţile încearcă să stabilească ”ceeea ce s-a întâmplat exact”.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi