„Vastă“ operaţiune a poliţiei italiene împotriva unei celule teroriste. Suspecţii arestaţi ar fi vizat şi Vaticanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile italiene a efectuat vineri dimineaţa raiduri în şapte provincii, vizând o „reţea teroristă islamistă“ afiliată Al-Qaeda, inclusiv la cartierul general al acesteia, pe Insula Sardinia. Poliţia anunţase această operaţiune „vastă“, prima de acest fel. Celula teroristă ar fi pregătit atacuri în Pakistan, dar şi la Vatican.

Cel puţin 18 persoane au fost arestate în şapte provincii italiene, până la ora locală 8.00 (9.00, ora României), au declarat oficiali din cadrul poliţiei citaţi de postul american NBC News.

Presupusa celulă teroristă îşi avea cartierul general pe Insula Sardinia şi pregătea un atac în Pakistan şi un altul chiar la Vatican, potrivit poliţiei.  Printre persoanele arestate s-ar afla şi autori ai atacului terorist comis în Piaţa Meena din Peshawar, în 2009, soldat cu 100 de morţi, notează Mediafax.

Printre acestea se află şi persoane suspectate că au oferit susţinere logistică lui Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaeda, ucis într-o operaţiune a trupelor speciale americane în Pakistan, în 2011, a declarat Paolo Meloni, un purtător de cuvânt al poliţiei italiene.

„Într-o conversaţie înregistrată, unul dintre ei se lăuda că Bin Laden l-a trimis personal în Italia“, a declarat şi Mario Carta, pentru NBC News.

Alte persoane sunt suspectate de implicare în traficul cu imigranţi ilegali, a adăugat Meloni, de la Poliţia din Sassari, de pe Insula Sardinia, de unde este coordonată ancheta. Majoritatea celor arestaţi sunt pakistanezi.

Potrivit portalului TheLocal.it, între suspecţi se află presupuşi organizatori ai atacului comis la o şcoală din Peshawar, în Pakistan, în care au fost ucişi 132 de copii. Membrii celulei îndemnau la jihad împotriva statelor occidentale şi plănuiau o insurecţie împotriva Guvernului pakistanez, potrivit  Mediafax.

Şi Vaticanul ar fi fost vizat de teroriştii din Italia

Mai mult, se pare că suspecţii arestaţi în Italia ar fi plănuit un atac împotriva Vaticanului, a declarat un procuror italian, citat de „Daily Mail“. „Pe lângă atacurile din Pakistan şi Afganistan pe care le aveau în vedere, suspecţii e posibil să fi vizat şi Vaticanul“, a declarat Mauro Mura, procurorul-şef din Cagliari.

Interceptările realizate în cadrul investigaţiei privind celula teroristă afiliată reţelei Al-Qaeda în Sardinia au arătat că un atacator sinucigaş se afla în Italia şi că ar fi existat planuri de a comite un atentat la Vatican, au precizat anchetatorii, într-o conferinţă de presă la Cagliari.

Potenţialul atac ar fi fost dejucat în urma unei percheziţii la locuinţa unuia dintre membrii Al-Qaeda din Italia, în martie 2010, a precizat poliţia din Cagliari. Doi atacatori sinucigaşi pakistanezi tocmai veniseră la Roma, dar poliţia a efectuat percheziţii imediat, determinând organizaţia teroristă să le spună acestora să se mute, unul în Olbia (Sardinia) şi celălalt la Bergamo (la nord de Milano), potrivit Mediafax.

Vaticanul a informat vineri că nu este îngrijorat de informaţiile privind un posibil complot vizând Sfântul Scaun. „Se pare că este o ipoteză din 2010 care nu s-a concretizat. Prin urmare, acest lucru nu este relevant în prezent şi nu este un motiv de îngrijorare deosebită“, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.

Printre cei arestaţi în Italia în timpul operaţiunii contrateroriste s-a aflat şi liderul spiritual al celulei. Însă se pare că alţi membri ar fi părăsit deja ţara.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort