UPDATE Guvernul spaniol va declanşa procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miting separatist ]n Barcelona

Guvernul spaniol a anunţat că va suspenda autonomia Cataloniei, după ce liderul separatist catalan Carles Puigdemont a refuzat să răspundă clar dacă renunţă la demersurile privind declararea independenţei.

UPDATE 13. 50 Organizaţii din cadrul societăţii civile catalane îndeamnă la noi proteste faţă de încarcerarea de către autorităţile spaniole a doi lideri separatişti, Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, relatează The Associated Press.

Acest grup de organizaţii a convocat un miting, joi, la intrarea în sediul prefecturii din Barcelona. Un miting mult mai mare este convocat, de asemnea, sâmbătă după-amiaza în centrul capitalei Cataloniei.

UPDATE 12. 35 Potrivit cotidianului catalan La Vanguardia, cele două partide principale catalane (Junts pel Sí şi CUP) discută în Parlamentul regional problema declaraţiei de independenţă.

În scrisoarea sa către Mariano Rajoy, Carles Puigdemont a avertizat că parlamentul catalan va vota oficial independenţa regiunii dacă Madridul lansează procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei.

UPDATE 12.07 Procedura prevăzută la articolul 155 din Constituţia Spaniei pe care guvernul spaniol urmează să o adopte poate dura câteva săptămâni, deoarece necesită dezbatere şi vot în Senatul spaniol.

Potrivit El Pais, guvernul spaniol se întâlneşte în prezent cu reprezentanţii Partidului Socialist Spaniol pentru a determina sectoarele care vor fi afectate de suspendarea autonomiei Cataloniei.

UPDATE 12.04 După anunţarea începerii procedurii de suspendare a autonomiei Cataloniei, cursul monedei europene a scăzut.

UPDATE 11.30 Guvernul spaniol va declanşa sâmbătă, 21 octombrie, procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei, activând articolul 155 din Constituţia Spaniei, prin care Madridul poate prelua controlul direct asupra regiunii, a anunţat executivul condus de Mariano Rajoy.

În şedinţa specială va „aproba măsuri care vor fi trimise în Senat, în vederea apărării interesului general al Spaniei“.

Aceste măsuri sunt prevăzute de articolul 155 al Constituţiei spaniole din 1978, însă articolul nu a fost folosit niciodată în cele patru decenii de când regatul a revenit la democraţie, în urma dictaturii generalului Francisco Franco.

UPDATE 11.16 Preşedintele separatist al Cataloniei ameninţă cu declararea independenţei

Preşedintele separatist al Cataloniei a ameninţat joi, în mod explicit, cu declararea independenţei regiunii, în cazul în care autorităţile centrale nu negociază şi continuă să ameninţe că vor prelua controlul asupra regiunii, relatează The Associated Press.

Puigdemont a formulat aceste ameninţări într-o scrisoare adresată Madridului, cu câteva minute înainte de expirarea ultimatumului de la ora locală 10.00 (11.00, ora României), prin care era îndemnat să renunţe la declararea independenţei.

El afirmă în această scrisoare (foto dreapta) că dacă Guvernul spaniol continuă să ”împiedice dialogul şi continuă represiunea”, Parlamentul Cataloniei va proceda la votul asupra declaraţiei de independenţă a regiunii faţă de regat. Un oficial guvernamental spaniol a declarat pentru AP că scrisoarea lui Puidgemont nu clarifică dacă acesta a declarat sau nu independenţa.

Într-un discurs pe care l-a susţinut săptămâna trecută în Legislativul regional, liderul separatist a declarat independenţa, după care a suspendat imediat declaraţia şi a îndemnat autorităţile centrale la negocieri.

***

Liderul catalan Carles Puigdemont şi-a manifestat intenţia de a continua procedurile pentru declararea independenţei dacă Spania va suspenda autonomia regiunii, a declarat o sursă din administraţia regională, potrivit Reuters.

"Premierul a declarat la reuniunea partidului său că va ridica suspendarea declaraţiei de independenţă dacă Guvernul (spaniol) va activa articolul 155", a declarat o sursă guvernamentală catalană.

"Dacă autonomia este suspendată va trebui să acţionăm în grabă", a precizat sursa citată.

Dacă premierul spaniol Mariano Rajoy va activa joi articolul 155, va dura între trei şi cinci zile pentru punerea în aplicare a procedurii prin care administraţia regiunii catalane va fi deposedată de putere.

Miercuri, premierul spaniol Mariano Rajoy a lansat un apel către liderul executivului catalan Carles Puigdemont de a  „acţiona înţelept“.' „Îi cer lui Puigdemont să acţioneze înţelept, într-o manieră echilibrată, pentru a pune mai presus interesele tuturor cetăţenilor“, a declarat Rajoy în parlamentul de la Madrid. 

Vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a anunţat că guvernul de la Madrid va prelua controlul asupra Cataloniei şi o va conduce direct dacă liderul executivului catalan nu va renunţa oficial, până joi la ora locală 10:00 (11.00 ora României), la demersurile privind independenţa regiunii.

Executivul de la Madrid l-a acuzat pe Puigdemont că întreţine „confuzia“ prin refuzul său de a preciza clar dacă săptămâna trecută a declarat sau nu independenţa Cataloniei. 

Într-o scrisoare adresată premierului spaniol Mariano Rajoy şi făcută publică de mass-media din Catalonia luni dimineaţă, Carles Puigdemont nu a răspuns direct la întrebare şi a susţinut în schimb că cei doi lideri trebuie să aibă o întrevedere cât mai rapid posibil, exprimându-şi în acest sens dorinţa de a „suspenda“ pentru două luni mandatul încredinţat de catalani pentru proclamarea independenţei. 

Guvernul catalan a anunţat marţi că nu intenţionează să renunţe la cauza secesionistă şi va da acelaşi răspuns joi guvernului central, aşa cum a făcut-o luni.

Peste 200.000 de persoane, unele cu lumânări în mână, au manifestat marţi seară la Barcelona, în nord-estul Spaniei, pentru a denunţa arestarea cu o zi înainte a două figuri de marcă ale mişcării catalane pentru independenţă, potrivit poliţiei municipale, transmite AFP. manifestaţii paşnice au reunit, de asemenea, mii de catalani în alte oraşe ale regiunii, potrivit AFP.

„Independenzia“, a scandat mulţimea după ce a cerut eliberarea lui Jordi Cuixart şi Jordi Sanchez, liderii Adunării Naţionale Catalane (ANC) şi, respectiv, Omnium Cultural, principalele două asociaţii separatiste, inculpaţi pentru revoltă împotriva autorităţilor. 

Deşi societatea catalană este divizată în două părţi aproximativ egale în privinţa independenţei, ei consideră că referendumul interzis de la 1 octombrie le-a legitimat cauza, consultare populară pe care susţin că au câştigat-o cu 90% din voturi şi 43% participare la urne.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată