Uniunea Europeană, de la criza economică la criza de încredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europenii, tot mai nemulţumiţi de apartenenţa la Uniune. FOTO Reuters

La trei ani de la izbucnirea celor mai grave probleme economice cu care s-a confruntat Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, o nouă criză – de data aceasta una a încrederii – pândeşte chiar în „inima” Uniunii Europene. Încrederea cetăţenilor din faţă de Uniunea Europeană a ajuns la un nou minim istoric, trăgând un semnal de alarmă pentru Bruxelles şi ridicând în acelaşi timp problema legitimităţii grupului.

Nivelul euroscepticismului a crescut vertiginos în ultimii patru ani în cele mai mari şase ţări comunitare, potrivit unui sondaj realizat de Eurobarometru, institutul oficial de sondare al UE. 

Cele şase state – Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi Polonia – reprezintă, împreună, mai bine de două treimi din populaţia totală a UE, adică 350 de milioane din cei 500 de cetăţeni europeni. Rezultatele sondajului arată că Uniunea este în plină criză a încrederii.

„Daunele sunt atât de adânci încât nu mai contează dacă vii dintr-o ţară creditoare sau debitoare, stat care vrea să adere la zona euro sau Marea Britanie. Toată lumea este nemulţumită”, explică Ignacio Torrenblanca, directorul ramurii din Spania a Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale, pentru „The Guardian”, care a publicat în exclusivitate rezultatele sondajului. 

Creşterea gradului de euroscepticism este cu atât mai îngrijorătoare cu cât s-a produs în câteva state care, în mod tradiţional, erau majoritar pro-integrare, precum Germania, Spania şi Italia. 

În plus, pierderea încrederii faţă de UE coincide şi cu o perioadă în care, în unele state comunitare, atât populaţia cât şi politicienii cer tot mai vehement organizarea de referendumuri privind apartentenţa acestora la Uniune. Este cazul Marii Britanii, al Franţei şi al Italiei.

Criza a sporit nemulţumirile popoarelor faţă de forurile europene, pe care le consideră vinovate, prin lipsa de acţiune şi prin austeritatea excesivă, pentru acutizarea problemelor economice ale blocului comunitar. 

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie