Ungaria îşi promovează preşedinţia UE printr-o hartă a Imperiului Habsburgic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria, stat care deţine preşedinţia Uniunii Europene pentru primele şase luni ale acestu an, a decis să se promoveze la Bruxelles prin etalarea unor simboluri ale gloriei sale trecute, pe un covor în centrul căruia se află o hartă a Imperiului Habsurgic de la 1848, informează Agerpres, preluând AFP. Budapesta dezminte însă orice nostalgie şovină.

"Covorul cultural" ungar de 202 metri pătraţi este opera artistei Lívia Pápai. Acesta ornează  clădirea Consiliului UE, a cărei decorare se schimbă odată cu fiecare preşedinţie semestrială.

În compoziţia sa se regăsesc personaje şi simboluri istorice, precum Sfântul Ştefan, regina Elisabeta a Ungariei - mai cunoscută drept Sissi, împărăteasa Austriei -, compozitorul Franz Liszt, cocarda purtată la 15 martie în amintirea revoluţiei de la 1848-49, sau chiar cubul Rubik.

Pe covor sunt ilustrate şi două hărţi: una mai mică, în dreapta jos, reprezintă Ungaria şi vecinii săi în Evul Mediu, şi o alta, mai mare şi plasată în centru, a Imperiului Habsburgic, cu data "1848" în mijloc.

Un purtător de cuvânt al Reprezentanţei ungare pe lângă UE a explicat că acea hartă nu trebuie interpretată ca o evocare nostalgică a Ungariei Mari. "Este pur şi simplu o hartă a Imperiului Habsburgic şi, mai general, a Europei Centrale şi Orientale", a subliniat acesta.

Potrivit acestuia, harta nu are drept scop semnalarea existenţa minorităţilor ungare din ţările vecine şi cărora Budapesta ia în calcul să le acorde drept de vot la alegerile din Ungaria, un proiect foarte controversat la Bruxelles.

Pe site-ul său, preşedinţia ungară ţine să precizeze că "artiştii ungari implicaţi au decis că preferă să prezinte un rezumat al culturii ţării".

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €