Un fost lucrător vamal, condamnat în Franţa la 30 de ani de închisoare pentru uciderea unei prostituate românce. Toate oasele feţei sale erau rupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un fost lucrător la frontiera cu Elveţia a fost condamnat în Franţa pentru uciderea unei prostituate românce FOTO Twitter

Un fost lucrător la frontieră, Alexandre Verdure, a fost condamnat de către o curte cu juraţi, în apel, la Jura, la 30 de ani de închisoare - o pedeapsă mai dură decât în prima instanţă, cu privire la uciderea unei tinere prostituate românce în 2016, în Elveţia, relatează AFP.

Acest fost agent de securitate, care locuia la momentul faptelor la Mouthe, în Doubs, împreună cu partenera sa şi fiul său, a fost condamnat, în decembrie, la 20 de ani de închisoare, în prima instanţă.

Alexandre Verdure, în vârstă de 34 de ani, a susţinut în continuare că este nevinovat, în pofida faptului că a recunoscut că a transportat cadavrul victimei de la Sullens, în Elveţia, pentru a-l arunca în Pădurea Frasnois, în Jura, în Franţa.

Potrivit versiunii sale, el tocmai întreţinuse o relaţie sexuală plătită cu Mihaela Miloiu, în vârstă de 18 ani, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016, la Sullens, când au venit doi bărbaţi.

Unul l-ar fi ameninţat, în timp ce celălalt omora femeia. Cei doi i-ar fi ordonat, apoi, ”să facă ceea ce trebuie”.

Avocatul general Lionel Pascal consideră că niciun element al anchetei jandarmeriei ”nu permite acreditarea tezei unui omor comis de către proxeneţi şi că, din contră, totul îl acuză pe Alexandre Verdure”, în contextul în care numai ADN-ul acestuia a fost descoperit asupra victimei.

Proxeneţi nu aveau niciun interes să o omoare pe tânără, care reprezenta pentru ei ”o mană financiară importantă”, şi nu ar fi lăsat un martor în viaţă, subliniază el.

În schimb. ”Alexandre Verdure voia să facă să dispară, în mod sistematic, elemente de probă” precum arma crimei, hainele victimei şi telefonul mobil al acesteia.

”Omorând-o pe Mihaela, el a vrut să o facă pe partenera sa să plătească pentru infidelitatea sa”, potriivt avocatului general.

”Înşelarea (bărbatului) a redeschis o falie narcisică. El a avut nevoie să-şi transfere violenţa şi ura asupra altei femei”, a declarat el, subliniind asupra ”sălbăticiei crimei”.

Avocatul apărării, Sylvain Cormier, a denunţat o anchetă care ”s-a oprit când Alexandre Verdure a căzut pe mâna jandarmilor”.

”Noi avem proba faptului că Mihaela Miloiu voia să fugă, cu trei zile înainte să fie ucisă, şi că a fost înlocuită (cu altă tânără) în ziua dispariţiei sale”, a subliniat el, consistând asupra violenţei mari a proxeneţilor.

Avocatul părţilor civile s-a retras în a doua zi a procesului, după ce publicaţia Le Progrès a dezvăluit decesul tatălui victimei, cu care nu era la curent.

Mihaela Miloiu, o adolescentă româncă atrasă de un ”lover boy” care a sedus-o şi apoi a pus-o să se prostitueze pe trotuarele din Elveţia, a rămas mult timp ”necunoscuta de la Frasnois”.

Corpul nud al tinerei, ciuruit de 26 de lovituri de cuţit, a fost descoperit la 15 decembrie 2016 în Pădurea Frasnois, în Jura.

Toate oasele feţei sale erau rupte, ceea ce a făcut-o de nerecunoscut.

La aproape un an de la moartea tinerei, anchetatori francezi şi elveţieni au reuşit să o identifice pe tânără, căreia nimeni nu i-a semnalat dispariţia.

Ei l-au descoperit până la urmă pe Alexandre Verdure după ce au verificat spitalele din sector. Bărbatul s-a dus la un spital, la 30 noiembrie 2016, pentru a-şi îngriji o rană la o mână.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai