Un eurodeputat bulgar este acuzat de xenofobie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul European FOTO EPA-EFE

Un eurodeputat de dreapta din Bulgaria este vizat de o anchetă a Parlamentului European după ce a făcut o serie de comentarii considerate xenofobe de către colegii săi de stânga.

Preşedintele Parlamentului European, social-democratul italian David Sassoli, a cerut deschiderea unei anchete pe numele eurodeputatului Anghel Djambazki, membru al partidului Mişcarea Naţională Bulgară (VMRO), scrie Euractiv.

Djambazki a intrat în mijlocul unui scandal după ce criticat Pachetul de Mobilitate şi s-a răstit la preşedinta Comisiei pentru Transporturi, Karima Delli (Verzi), despre care a spus că este „o femeie franceză de origine algeriană“ ajutată de „germanul de origine turcă Ismail Ertug“ (S&D).

Socialista spaniolă Iratxe Garcia Pérez a reacţionat imediat, precizându-i lui Anghel Djambazki că Parlamentul European este căminul tuturor europenilor şi catalogând comentariile sale drept inadmisibile.

Delli şi Ertug i-au cerut la rândul lor eurodeputatului bulgar să îşi asumeze consecinţele cuvintelor sale.

VMRO este partener de coaliţie cu partidul conservator GERB, al premierului Boiko Borisov, afiliat Partidului Popular European.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!