Video Un artist portughez a întins un covor de euro pentru a critica finanţarea publică a vizitei papei Francisc la Lisabona

0
Publicat:

Celebrul artist de stradă portughez Bordalo II a pătruns în locaţia din Lisabona unde papa Francisc va celebra o slujbă săptămâna viitoare şi a întins un covor uriaş de bancnote supradimensionate de 500 de euro pentru a critica sumele cheltuite de stat pentru acest eveniment, relatează sâmbătă AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Foto AFP

Papa Francisc va merge în vizită la Lisabona în perioada 2-6 august pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului, o reuniune globală a tinerilor catolici, unde sunt aşteptaţi să se reunească sute de mii de pelerini.

Artistul Bordalo II, cunoscut pentru operele sale de artă politică realizate adesea din deşeuri, a publicat imagini şi videoclipuri cu covorul, creat din bancnote uriaşe de 500 de euro, care a fost întins joi pe scările locaţiei unde se va desfăşura evenimentul, într-un protest pe care l-a descris ca fiind ''mersul ruşinii''.

''Sunt foarte mulţumit de rezultat pentru că am reuşit să fac zgomot în jurul unei probleme reale'', a declarat Artur Bordalo pentru AFP de la studioul său din Lisabona, unde a adus înapoi covorul de aproximativ 20 de metri lungime.

''Mă simt victima unei nedreptăţi ca cetăţean, la fel ca mulţi dintre noi. În calitate de artist am posibilitatea să transmit acest lucru şi să devin vocea oamenilor care împărtăşesc aceeaşi frustrare şi tristeţe'', a adăugat artistul plastician, în vârstă de 35 de ani.

Estimările oficiale din ianuarie arătau că evenimentul va costa 161 de milioane de euro, bani ce vor fi plătiţi de guvern, Biserica Catolică, consiliul municipal din Lisabona şi oraşul Loures din apropiere.

Mai multe personalităţi publice şi politicieni au criticat statul portughez pentru suma cheltuită de acesta pentru eveniment, estimată de guvern la 30 de milioane de euro în luna ianuarie, în timp ce milioane de portughezi se confruntă cu o inflaţie galopantă.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente