Umbra mafiei în incendiile din sudul Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distrugeri provocate de un incendiu în Sicilia FOTO EPA-EFE

Mafia este acuzată că a provocat incendii în Sicilia şi în alte regiuni din sudul Italiei pentru a face mai uşor rost de teren pentru proiecte energetice.

Seceta amplificată de încălzirea globală nu este singura cauză a înmulţirii şi extinderii rapide a incendiilor în Italia. Conform Comisiei antimafia din Sicilia, majoritatea incendiilor care au izbucnit în această vară pe insula din sudul ţării au fost provocate intenţionat. Principalul suspect este mafia, iar motivul ţine de afaceri. Mai exact, mafia vrea să se infiltreze într-un plan al statului de a investi în panouri fotovoltaice şi a dat foc unor terenuri pentru a-i „convinge” mai repede pe fermieri să le cedeze şi implicit să grăbească procesul.

Dornică să se elibereze de sub tutela gazelor ruseşti şi să se plieze pe normele de mediu, Italia intenţionează să se doteze cu o capacitate energetică de 44.000 megawaţi în celule fotovoltaice până în 2030. Proiectul, finanţat parţial din cele 191 miliarde de euro alocate de UE Italiei pentru redresare, implică mai mulţi actori privaţi, cel mai mare fiind compania energetică Enel. Însă statul italian trebuie să găsească locuri potrivite pentru a realiza acest plan faraonic. Iar aceste locuri sunt căutate pe Coasta Adriatică, în Sardinia, Campania, Apulia, Calabria şi Sicilia, cele mai însorite regiuni ale Italiei. Ori mafia este bine implantată în aceste regiuni. În Sicilia, proiectul ar necesita 40.000 de hectare, adică 1% din suprafaţa insulei. Este o suprafaţă mică în teorie, dar a cărei valoare poate creşte atunci când vânzătorii sunt puţini.

Mafia şi businessul eco

Şi presiunile cresc în regiune pentru a-i determina pe fermieri să renunţe la terenuri. „Trebuie să fim conştienţi de faptul că nu grătarele sau tufişurile sunt cele care declanşează focurile”, atrage atenţia preşedintele Comisiei antimafia din Sicilia, Claudio Fava.

Potrivit acestuia, 98% din incendiile izbucnite în acest an în Sicilia au fost provocate intenţionat.

„În Sicilia, incendiile sunt mai utilizate decât gloanţele atunci când trebuie să contracarezi adversari periculoşi”, subliniază el.

„Crima organizată nu mai ucide, dar dă foc”, afirmă la rândul său Anthony Barbagallo, secretarul general al filialei siciliene a Partidului Democrat.

Dacă multe incendii sunt declanşate de ciobani sau vânători pentru reglări de conturi, cele de anul acesta se înscriu în planul de reconversie ecologică accelerată în care s-a angajat ţara, semnalează Claudio Fava. „Incendiile înlesnesc debarasarea terenurilor agricole şi vânzarea lor către oricine doreşte să construiască centrale fotovoltaice”, explică el. „Mafia a intrat în businessul eco”, conchide Fava.

Comisia antimafia din Sicilia se declară îngrijorată de fenomen. Acuzaţiile provin din plângerile depuse în instanţe şi din mărturiile adunate de Comisie.

Luând act de constatările Comisiei antimafia din Sicilia, Direcţia de Investigaţii Anti-Mafie (DIA) s-a angajat să parcurgă toate proiectele care urmează să primească ajutor european.

La rândul său, premierul Mario Draghi a refuzat să stabilească vreo legătură între incendii şi organizaţiile criminale. Activiştii de mediu din Sicilia, foarte combativi atunci când vine vorba de denunţarea urbanizării haotice şi distrugerea litoralului, se abţin, de asemenea, să emită acuzaţii la adresa mafiei, fără îndoială pentru a nu afecta proiectul de energie solară.

Cu ochii pe fondurile de redresare

Mafia italiană este suspectată de mai mult timp că încearcă să profite de fondurile UE. În martie anul trecut, la începutul pandemiei de COVID-19, generalul Giuseppe Governale, şeful DIA, avertiza că organizaţiile mafiote din Italia caută oportunităţi de afaceri după criză, când se va pune accentul pe relansarea economică. „Miliarde de euro vor fi pompate în vederea ieşirii din recesiune, iar mafioţii ştiu cum să îşi ia partea din fondurile publice. Pentru ei va fi o ocazie unic”, spunea Governale.

„În Italia, mafia aşteaptă doar o nouă ploaie de bani de la Bruxelles”, scria „Die Welt” într-o analiză despre cum organizaţiile criminale pot profita de fondurile de redresare.

Grupările mafiote încearcă să acapareze afaceri aflate în dificultate cu intenţia de a le folosi pentru obţinerea de fonduri europene alocate în vederea revenirii din criza economică provocată de pandemie, preciza ziarul.

„Mafia asta şi aşteaptă, o criză”, pentru ca societăţile private care îi cad victime să revină apoi cu noi parteneri ce au legături cu aceste organizaţii criminale, a explicat mecanismul scriitorul Roberto Saviano, aflat sub protecţia poliţiei în urma publicării cărţii „Gomorra”, în care descrie activitatea obscură a mafiei napolitane.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €