UE vrea simplificarea divorţurile transfrontaliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Uniunea Europeană divorţează în fiecare an peste 170.000 de cupluri internaţionale. În procente, această cifră reprezintă circa 16 la sută din despărţirile cu acte în regulă la

În Uniunea Europeană divorţează în fiecare an peste 170.000 de cupluri internaţionale. În procente, această cifră reprezintă circa 16 la sută din despărţirile cu acte în regulă la nivelul întregii Europe.
Problema nu este cifra relativ mare de perechi nefericite care sapă instituţia căsătoriei, ci infernala birocraţie prin care trebuie să treacă acestea. Nenumăratele demersuri şi acte necesare unui divorţ între parteneri cu cetăţenie diferită îi fac pe mulţi europeni să se lase păgubaşi. Comisia Europeană a adoptat două proiecte, potrivit cărora aşa-numitele divorţuri transfrontaliere se vor face pe baza punctelor comune din codul familiei din ţările ale căror cetăţeni sunt partenerii. Dificultatea unui divorţ transfrontalier rezidă din lipsa unui cod al familiei unic la nivelul întregii UE. Iar discrepanţele dintre sistemele juridice în statele UE sunt foarte mari. Spre exemplu, în timp ce în Finlanda în şase luni te poţi transforma dintr-un om căsătorit într-unul proaspăt divorţat, în Irlanda cuplul trebuie să treacă printr-o perioadă de aşteptare de patru ani, înainte de a obţine actele de divorţ. Diferenţele dintre sistemele juridice europene îi încurajează pe europeni să participe la aşa-zisele "curse" ale divorţului, ce presupun că unul dintre parteneri se grăbeşte să depună actele de divorţ înaintea celuilalt pentru a specula avantajele pe care i le oferă legea din ţara sa. Iniţiativele CE au atras atenţia ţărilor catolice conservatoare precum Polonia şi Irlanda, care au proceduri restrictive, şi mai ales Maltei, singurul stat UE care nu permite divorţul.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă