Ucraina: doi morţi şi 10 atacuri separatiste, dar „armistiţiul este respectat, în general”
0Luptele din estul Ucrainei continuă, la aproape 12 ore de la intrarea în vigoare a armistiţiului încheiat joi la Minsk, după negocierile dintre Putin, Poroşenko, Merkel şi Hollande. Doi civili au murit în această dimineaţă, iar separatiştii au atacat de cel puţin 10 ori nodul Debalţevo, însă toate părţile anunţă că „armistiţiul este respectat, în general”.
În timp ce liderii europeni sunt hotărâţi ca armistiţiul intrat în vigoare noaptea trecută să fie un succes, luptătorii de pe linia de conflict din estul Ucrainei continuă să se atace. De la ora 00.00, când oficial ambele tabere au încetat focul, doi civili au fost ucişi în lupte, iar asupra oraşului Debalţevo au fost organizate 10 atacuri, transmite Kievul. În acelaşi ton, presa rusă aservită Kremlinului anunţă noi confruntări în regiunile separatiste.
Cu toate acestea, ambele tabere - precum şi capitalele europene implicate în negocieri - au anunţat că „armistiţiul este respectat, în general”. Atât ruşii, cât şi ucrainenii par însă pregătiţi să rupă acordul în orice moment. „Dacă ne vor ataca, nu vom întoarce şi celălalt obraz, vă promit”, a declarat Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, la scurt timp după ce armistiţiul a intrat în vigoare.
La rândul lor, liderii separatişti continuă atacurile asupra nodului feroviar Debalţevo, argumentând că acest punct nu este inclus în acordul de pace. Mai mult, Alexandr Zaharcenko, comandantul forţelor de atac asupra oraşului Debalţevo, refuză să permită soldaţilor ucraineni să se retragă. Potrivit „The New York Times”, este vorba despre cel puţin 8.000 de soldaţi ucraineni care nu pot părăsi zona de conflict, deşi au primit ordine să evacueze la intrarea în vigoare a armistiţiului.
[<a href="//storify.com/elenadumitru/armisti-iul-din-ucraina-in-pericol" target="_blank">View the story "Armistiţiul din Ucraina, în pericol" on Storify</a>]