Tragedie în Marea Egee: 34 de imigranţi, printre care patru bebeluşi şi 11 copii, s-au înecat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 34 imigranţi extracomunitari, printre care patru bebeluşi şi 11 copii s-au înecat duminică, în Marea Egee, după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Grecia s-a scufundat în condiţii de furtună, afirmă surse citate de AFP.

Naufragiul a avut loc duminică dimineaţă în sud-estul Mării Egee în largul insulei greceşti Farmakonisi, situată la 15 kilometri de coastele turceşti, după naufragiul ambarcaţiunii care transporta peste 100 de migranţi, potrivit unui nou bilanţ, citat de France Presse.

O ambarcaţiune care transporta imigranţi s-a scufundat în contextul valurilor mari şi a vântului puternic.

Patru bebeluşi şi 11 copii — şase băieţi şi cinci fete — figurează printre cele 34 de victime de pe ambarcaţiunea care transporta 112 migranţi, scrie agenţia APA.

Garda de coastă a salvat 68 de migranţi, alţi 29 înotând până pe insula Farmakonisi.

Pe de altă parte, operaţiunea de căutare a cinci persoane, între care patru copii, dispărute sâmbătă în apropiere de insula Samos, din estul Mării Egee, nu a dat niciun rezultat până în prezent.


 

Mai multe pentru tine:
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală