Summit UE-Turcia pe tema migraţiei în prima jumătate a lui 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană vrea să organizeze un summit cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în prima jumătate a anului viitor pe tema relaţiilor între cele două părţi, a anunţat preşedintele UE Donald Tusk, relatează The Associated Press.

Tusk a declarat la finalul summitului european de joi că a primit „un mandat“ să organizeze, în următoarele luni, o reuniune între liderii instituţiilor UE şi Turciei. El a spus că nu s-au stabilit încă un loc şi o dată în acest sens.

UE şi Turcia au încheiat un acord în virtutea căruia Ankara blochează fluxul migraţiei către Europa în schimbul câtorva miliarde de euro destinaţi susţinerii migranţilor pe teritoriul turc. Însă dezacorduri au apărut între Ankara şi Bruxelles pe tema reprimării în urma puciului eşuat din Turcia, în iulie.

Biroul lui Tusk a anunţat că această reuniune probabil va avea loc după summitul UE din martie.

Statele membre UE şi-au exprimat săptămâna aceasta îngrijorarea profundă faţă de reprimarea din Turcia, însă nu au blocat negocierile de aderare, o iniţiativă a Austriei.

Cancelarul german Angela Merkel, unul dintre principalii arhitecţi ai acordului cu privire la migranţi, a subliniat importanţa menţinerii unor linii de comunicare deschise.

„Eu nu cred că ameninţările sunt răspunsul potrivit“, a subliniat Merkel.

Statele membre nu intenţionează să deschidă noi capitole de negociere cu Ankara, însă „toată lumea este conştientă că chiar dacă avem de făcut remarci foarte critice despre evoluţiile din Turcia, Turcia este vecinul nostru şi vrem să continuăm să discutăm în spiritul vecinătăţii“, a declarat cancelarul german.

Omologul austriac al lui Merkel, Christian Kern, a reiterat poziţia Vienei, potrivit căreia „nici nu încape vorbă despre o aderare a Turciei la UE“.

Însă cancelarul austriac a subliniat că „Turcia este un partener important în gestionarea chestiunii migraţiei din punctul de vedere al politicii de securitate (...), dar şi din punct de vedere economic“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”