Strategia UE pentru Regiunea Dunării se lansează astăzi la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană lansează astăzi Planul de Acţiune pentru Strategia de dezvoltare a Regiunii Dunării, la mai puţin de două luni după ce a organizat la Bucureşti o conferinţă internaţională în care a fost dezbătut potenţialul economic al fluviului care parcurge opt ţări UE.

„În cursul perioadei de consultare, statele din regiunea Dunării și-au arătat angajamentul față de crearea unei noi macroregiuni la cel mai înalt nivel. Strategia și planul de acțiune pe care le propunem au la bază peste 800 de contribuții primite chiar din partea regiunii. Sunt convins că, insistând asupra celor mai importante aspecte, cum ar fi mobilitatea, energia, poluarea, locurile de muncă și securitatea, strategia va aduce o contribuție reală la construirea unui viitor mai bun pentru această parte a Europei", a declarat astăzi Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

El a adăugat că această a doua macroregiune a UE, după cea a Mării Baltice, va avea un rol important în experimentarea acestei forme de cooperare.
Strategia UE pentru regiunea Dunării este un proiect regional de cooperare care a fost promovat la nivelul UE de România şi Austria. Comisia Europeană a fost invitată de Consiliul European din 18-19 iunie 2009 să elaboreze până la sfârşitul anului 2010 o „Strategie a UE pentru Regiunea Dunării".

În acest sens a propus din octombrie lansarea şi organizarea unei consultări publice pe parcursul căreia au fost organizate, în toate statele riverane, conferinţe, seminarii şi mese rotunde. Rezultatul acestor consultări constă în elaborarea de către Comisia Europeană şi prezentarea, în parteneriat cu statele riverane, a unei comunicări pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării precum şi a unui Plan de Acţiune.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!