Spania în faţa testului pieţelor după ce a ratat ţinta de deficit: încrederea investitorilor, câştigată cu preţul puterilor regiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii se tem că ESM va fi insuficient pentru a salva Spania sau Italia

Madridul avertizează că ar putea folosi puterea guvernelor regionale pentru controlul finanţelor în încercarea de a creşte încrederea investitorilor şi a acţiona asupra deficitului bugetar, unul din cele mai mari din Europa, scrie Wall Street Jornal.

Spania trebuia să reducă deficitul de la 8,5 procente din PIB la 5,3 în 2012 şi beneficiază de o concesie a Bruxelles-ului în privinţa ţintei de anul acesta datorită măsurilor de austeritate dure luate de guvernul spaniol şi pe fondul celei mai mari rate a şomajului din UE.

Anunţul Spaniei vine cu o zi înaintea unui test important pe pieţele financiare, săptămîna aceasta fiind programată licitaţia bonurilor de trezorerie la 12 şi 18 luni şi cea a obligaţiunilor de stat pe termen lung.

După ce ţinta de deficit pentru anul acesta a fost ratată de Madrid, miniștrii de Finanțe ai zonei euro au oferit la mijlocul lunii martie un nou plan bugetar Spaniei.

Acest plan bugetar reprezenta o concesie făcută Spaniei pentru dificultățile cu care se confruntă şi i-a fost permis un deficit bugetar de 5,3% pe 2012, cu condiția să respecte ținta de 3% pe 2013, dar și un prim test pentru noul acord de disciplină fiscală, care oferă UE un control mai mare asupra bugetelor națioinale.

Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, a recunoscut că ușoara relaxare a regulilor în privința Spaniei pe acest an a fost motivată de deficitul enorm de anul trecut care, la 8,5% a fost cu 2,5% mai mare decât era prevăzut, și de adâncirea recesiunii economice în Spania.

„Prognoza de creștere economică pentru Spania a fost mult mai slabă și, din această cauză, este o decizie normală din punctul de vedere al nevoii de a restabili încrederea în finanțele publice spaniole și de a asigura o creștere economică stabilă", a declarat Rehn după şedinţa Eurogrupului din 12 martie.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase