Situație confuză după alegerile din Bosnia și Herțegovina. Doi lideri rivali au revendicat o victorie crucială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confuzia domnea luni dimineaţa în Bosnia şi Herţegovina (BiH), unde doi lideri rivali sârbi au revendicat o victorie crucială într-un scrutin complex care riscă să agraveze situaţia politică fragilă din această ţară balcanică, informează AFP, citată de Agerpres.

Afiș electoral cu Milorad Dodik, care vrea al treilea mandat la șefia Republicii Srspka Foto EPA EFE

Alegerile multiple de duminică au adus eşecuri, victorii zdrobitoare şi o decizie surpriză din partea Înaltului Reprezentant al ONU pentru BiH, Christian Schmidt care ar putea aduce şi mai multă instabilitate în BiH, ţară divizată pe linii etnice.

Comisia Electorală a continuat numărătoarea voturilor până târziu în noapte. Rivala lui Milorad Dodik, Jelena Trivic, din partea Partidului Progresului Democratic, s-a grăbit însă să îşi declare victoria în cursa pentru preşedinţia entităţii sârbe Republicii Srspka (RS), după o campanie electorală cu tentă naţionalistă în care a promis că va eradica corupţia."Este victoria poporului", a spus ea înainte de a ieşi pe străzile din Banja Luka, capitala RS, pentru a sărbători."Aceasta nu trebuie să reprezinte victoria mea personală, ci mai degrabă o victorie a RS".

Milorad Dodik așteaptă rezultatele final

Milorad Dodik, care urmăreşte să obţină un al treilea mandat ca preşedinte al RS, a respins afirmaţia rivalei sale şi a spus că aşteaptă rezultatele finale.

"În ceea ce mă priveşte, am câştigat, dar aşteptăm. Mă aştept la o diferenţă de 40.000 de voturi în favoarea mea", a spus el, acuzând tabăra adversă de lipsă de "seriozitate".

BiH este guvernată de un sistem disfuncţional creat prin Acordurile de pace de la Dayton care au pus capăt războiului intercomunitar în 1995. Ţara este împărţită între RS şi o federaţie croato-musulmană, iar puterea centrala slabă este adesea paralizată.

500.000 de oameni au părăsit țara

La aproape trei decenii de la conflictul care s-a soldat cu 100.000 de morţi, principalele partide au exploatat diviziunile etnice pentru a păstra puterea. În acest context, aproape 500.000 de persoane au părăsit ţara de la ultimul recensământ din 2013, când BiH avea 3,5 milioane de locuitori, potrivit estimărilor unui ONG local.

Milorad Dodik, reprezentantul sârb în exerciţiu al preşedinţiei tripartită a BiH, şi-a înmulţit în ultimele luni ameninţările secesioniste, atitudine care i-a adus sancţiuni din partea Washingtonului şi a Londrei, şi a repetat în acelaşi timp obsesiv că BIH este o ţară "eşuată".

Zeljka Cvijanovic, o juristă în vârsta de 55 de ani şi membră a SNSD, partidul lui Dodik, de care este foarte apropiată, îi va urma acestuia ca reprezentant sârb în cadrul preşedinţiei colegiale a ţării, victoria sa nefiind contestată.

Înfrângere zdrobitoare

În comunitatea musulmană, Bakir Izetbegovic, liderul formaţiunii naţionaliste SDA, care domină viaţa politică de zeci de ani, şi fiul primului preşedinte al Bosniei independente, a suferit o înfrângere zdrobitoare. El a candidat pentru locul ce revine comunităţii musulmane în cadrul preşedinţiei tripartite împotriva unui candidat susţinut de 11 partide de opoziţie.

Denis Becirovic (46 de ani), un profesor de istorie social-democrat, care militează pentru o Bosnie "pro-europeană şi unită", a obţinut 56% din voturi faţă de contracandidatul său, care a obţinut 39%, potrivit rezultatelor preliminare. De partea croată, victoria zdrobitoare a lui Zeljko Komsic, care obţine al patrulea mandat în cadrul preşedinţiei colegiale, ar putea provoca noi tulburări.

Susţinător al unei Bosnii "cetăţeneşti", el este apreciat de musulmani, dar este respins de un număr important de croaţi, care îi neagă orice legitimitate de a reprezenta această comunitate.

Noi mecanisme de alegere

De luni de zile, partidele croate în frunte cu HDZ-ul conservator cer o modificare a regulilor electorale care permit bosniacilor, majoritari demografic în cadrul entităţii comune, să aleagă de facto membrul croat în preşedinţia colegială. Cer, de asemenea, noi mecanisme de alegere a reprezentanţilor lor în camera superioară a federaţiei, pe care bosniacii le refuză. 

Imediat după închiderea urnelor, Înaltul Reprezentant Christian Schmidt a anunţat reforme în entitatea croato-musulmană în care nu s-a putut desemna un guvern după ultimele alegeri din 2018 din cauza dezacordurilor dintre cele două comunităţi.

"Aceste măsuri urmăresc să îmbunătăţească funcţionalitatea (entităţii) şi să asigure implementarea promptă a rezultatelor alegerilor", a spus într-un comunicat de presă Christian Schmidt. 

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani