Serbia se oferă să găzduiască întâlnirea dintre Putin și Trump. „Este un loc foarte potrivit pentru amândoi”

0
Publicat:

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic, a propus liderilor SUA și Rusia să discute despre soluționarea conflictului din Ucraina la Belgrad, după ce mai multe state au lansat invitația de a găzdui acest summit.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic/FOTO: EPA-EFE

Vucic a declarat duminică seară, 12 ianuarie, că țara sa este pregătită să găzduiască această întâlnire și să le ofere liderilor securitatea necesară, scrie Agerpres. De asemenea, a adăugat că țara susține în mod egal pe ambii lideri.

„(Serbia) este ţara unde preşedintele Trump are cel mai mare sprijin în toată Europa. Nicio ţară nu se compară cu Serbia când vine vorba despre nivelul de sprijin pentru Trump. Pe de altă parte, este ţara unde preşedintele Putin este încă foarte, foarte popular. Aşadar, cred că este un loc de pe Glob care ar fi foarte potrivit pentru amândoi" să aibă o întâlnire, crede preşedintele Vucic.

Președintele ales al SUA, Donald Trump a declarat că dorește să discute cu omologul său Putin, fiind deschis unei întâlniri fără să impună condiții prealabile.

Despre locație, Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat din Rusia, a explicat că întrevederea ar trebui să aibă loc într-un teritoriu neutru, un loc care să fie confortabil și sigur pentru ambele părți.

Poziția rusă cu privire la negocierile de pace nu s-a schimbat, a declarat purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dimitri Peskov. Mai exact, Putin dorește ca trupele ucrainene să se retragă din cele patru provincii revendicate de Rusia, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, dar și ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO.

În 2022, la Istanbul, un acord de pace era să fie încheiat, însă Ucraina s-a retras în ultimul moment, la cererea SUA. Potrivit clauzelor din acordul discutat la două luni după începerea războiului, Ucraina urma să devină neutră geopolitic, să-și limiteze capacitățile militare și să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat apoi categoric opoziţia.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu