Şefa diplomaţiei UE le va cere liderilor europeni două milioane de obuze pentru Ucraina

0
Publicat:

Şefa diplomaţiei UE, estona Kaja Kallas, le va prezenta liderilor europeni, care se reunesc joi la Bruxelles, o propunere pentru a furniza Ucrainei două milioane de obuze de calibru mare, potrivit unei scrisori consultate miercuri de Reuters.

Kaja Kallas, șefa diplomațiri UE

O altă cerere avansată statelor UE tot de Kaja Kallas, şi discutată luni la reuniunea miniştrilor europeni de externe, priveşte angajarea a până la 40 de miliarde de euro într-un plan de ajutor militar european pentru Ucraina în acest an, dublu faţă de ajutorul oferit de statele UE anul trecut Ucrainei pentru a o sprijini în războiul cu Rusia, scrie Agerpres.

Mai multe state membre au semnalat că nu sunt pregătite să susţină acest plan, pentru care statele UE ar urma să contribuie fiecare în funcţie de "ponderea economică" pe care o are în interiorul blocului comunitar. Totuşi, Kaja Kallas a declarat după reuniunea de luni că propunerea ei a fost primită cu un "sprijin politic larg" şi că discuţiile vor intra în detalii.

Acum ea cere ca un prim pas în acest plan să fie livrarea către Ucraina a circa două milioane de obuze. Estimate la aproximativ 5 miliarde de euro, aceste obuze "sunt disponibile pe piaţă şi ar putea fi livrate în 2025", susţine Kaja Kallas în scrisoarea consultată de Reuters.

"Ucraina se bazează pe noi pentru a acţiona acum", argumentează ea în acest document. "Intenţionez să prezint această propunere liderilor europeni mâine, la reuniunea Consiliului European, şi să subliniez importanţa sprijinirii acestui obiectiv", precizează în scrisoare şefa diplomaţiei UE.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”