Scrisori pe care Obama i le-a trimis primei sale iubite au fost făcute publice: „Ne vom dori întotdeauna ceea ce nu putem avea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama la Harvard, în 1992 FOTO Getty Images

Scrisori de dragoste pe care fostul preşedinte american Barack Obama i le-a trimis primei sale iubite, în anii 1980, au fost făcute publice la o bibliotecă a Universităţii Emory din Atlanta, informează telegraph.co.uk.

Nouă scrisori, care însumează 30 de pagini, trimise de Obama iubitei sale de la acea vreme, Alexandra McNear, au fost arhivate de Universitatea Emory şi au fost făcute publice pentru cercetători la Stuart A. Rose Manuscript, Archives and Rare Book Library.

Potrivit oficialilor, universitatea deţine aceste scrisori încă din anul 2014, dar nu le-a putut face publice până acum. 

Barack Obama a întâlnit-o pe Alexandra McNear în perioada în care era student în California, tânăra fiindu-i colegă, înainte ca el să se transfere la Universitatea Columbia.

Cercetătorii de la Universitatea Emory au descris aceste scrisori drept ”lirice şi poetice” şi au spus că le vor folosi pentru a prezenta o imagine a lui Barack Obama ca student şi proaspăt absolvent. 

Potrivit BBC, scrisorile au fost trimise între anii 1982 şi 1984, cu cinci ani înainte ca Barack Obama să înceapă relaţia cu Michelle Obama.  

Mă gândesc adesea la tine, deşi rămân confuz în privinţa sentimentelor mele. Se pare că ne vom dori întotdeauna ceea ce nu putem avea; acest lucru ne uneşte; acest lucru ne ţine la distanţă unul de altul”, îi scria Obama lui McNear în 1983.

C\teva dintre scrisorile scrise de Barack Obama FOTO Universitatea Emory

O profesoară la Universitatea Emory, Andra Gillispie, a spus că, probabil, aceste scrisori nu sunt la fel de romantice ca primele pe care i le-a trimis Obama iubitei sale, fiind scrise în ultima parte a relaţiei lor. 

Andra Gillispie a mai spus, amuzată, că la acea vreme, Barack Obama a rupt o pagină din The New York Times în care apărea o recenzie la cartea "Becoming a Heroine", de Rachel M. Brownstein, şi i-a trimis-o Alexandrei McNear, aceasta fiind parte din strategia lui de a îi face curte tinerei.

Potrivit directorului bibliotecii, Rosemary Magee, scrisorile dezvăluie ”felul în care un tânăr îşi caută identitatea şi sensul”.

Într-una dintre aceste scrisori, Obama a scris despre prietenii săi, care se pregăteau să preia o afacere de familie sau să se căsătorească, recunoscând că îi invidiază.

”Fără o clasă, o structură şi o tradiţie care să mă sprijine, într-un fel, alegerea de a urma o cale diferită mi se potriveşte. Singurul mod în care îmi pot potoli sentimentul de izolare este să îmi însuşesc toate tradiţiile şi clasele”, a scris el.

Însă, fostului preşedinte american nu i-a fost uşor. Ca absolvent în anul 1983, întorcându-se în Indonezia, unde a crescut, Obama a simţit că nu mai aparţine acelui loc.

”Nu mai pot vorbi bine limba. Sunt tratat cu un amestec de nedumerire, respect şi dispreţ, pentru că sunt american”, a mai scris Obama.

Fostul preşedinte american dezvăluia în acele scrisori că întâmpină probleme financiare şi, mai târziu, că se temea că locul său de muncă la Business International i-a ”provocat daune ireparabile în legătură cu propriile valori”.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie