Sârbii bosniaci votează astăzi în cadrul unui referendum controversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sârbii bosniaci vor vota astăzi propunerea de a menţine data de 9 ianuarie drept zi de sărbătoare naţională, în ciuda deciziei Curţii Supreme bosniace care a decis că ziua discriminează bosniacii musulmani şi croaţii catolici, motiv pentru care ar trebui schimbată.

În pofida unui veto constituţional şi a opoziţiei de la Washington şi Bruxelles, dar încurajat de Moscova, unde s-a aflat săptămâna aceasta, liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, le cere celor 1,2 milioane de alegători să confirme data de 9 ianuarie ca zi de naştere a Republicii Srpska, proclamată cu trei luni înaintea declanşării războiului dintre 1992-1995, soldat cu 100.000 de morţi.

 Secţiile de votare vor fi deschise între orele 05.00-17.00 GMT, rezultatele preliminare fiind aşteptate în cursul serii.

Curtea Constituţională, care declarase neconstituţională data de 9 ianuarie ca zi naţională a Republicii Srpska, a precizat într-un comunicat că nu a primit de la sârbii bosniaci niciun element nou care să sprijine cererea de revizuire a acestei decizii.

Potrivit Curţii Constituţionale de la Sarajevo, data de 9 ianuarie, care marchează proclamarea unei Republici a Poporului Sârb în Bosnia-Herţegovina, în 1992, "nu are simbolismul unei memorii colective" şi "pune într-o poziţie privilegiată un singur popor, pe sârbi".

"Republica merge la referendum. Este o zi mare pentru Republica noastră şi pentru poporul nostru", a declarat însă vineri preşedintele Republicii Srpska.

Totuşi, pentru mulţi analişti, scrutinul constituie mai degrabă o manevră electorală cu o săptămână înaintea alegerilor locale, într-un moment în care Dodik pare slăbit politic. "Dodik va profita cu siguranţă de această situaţie şi va ieşi întărit politic", a declarat pentru AFP un apropiat din partidul său SNSD. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele