Salvini a cerut un raport asupra situaţiei taberelor de romi din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a dispus marţi să se întocmească un raport cu privire la prezenţa unor tabere de romi pe teritoriul ţării, în vederea închiderii acestora, relatează AFP.

Liderul Ligii (extremă dreapta), totodată vicepremier, le-a cerut prefecţilor să întocmească un „raport cu privire la prezenţa romilor, sinti (ţigani) şi caminanti (nomazi)“, a anunţat Ministerul într-un comunicat.

„Obiectivul este verificarea prezenţei unor tabere ilegale în vederea stabilirii unui plan de expulzare“, a precizat el, adăugând că prefecţii au la dispoziţie două săptămâni să realizeze acest raport

Sinti şi romii sunt grupuri etnice în mod tradiţional itinerante, care trăiesc în Europa de secole.

Consiliul Europei (CoE) estimează între 120.000 şi 180.000 numărul romilor, sinti şi caminanti prezenţi în Italia - una dintre cele mai mici proporţii în rândul ţărilor europene raportat la populaţia ţării.

În Italia, peste jumătate dintre ei deţin cetăţennia italiană, un loc de muncă şi o locuinţă, însă integrarea lor socială este dificilă, iar manifestaţii ostile faţă de ei au loc frecvent.

Potrivit unui raport al Asociaţiei 21 iulie, care se ocupă de drepturile romilir şi sinti, 26.000 de romi, sinti şi caminanti trăiau în locuinţe sau tabere de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală